Mulți români s-au făcut remarcați în afara hotarelor țării noastre grație eforturilor demne de aplaudat pe care le-au pus în scenă din dorința de a obține mai mult de la viață, după încercările și obstacolele întâlnite acasă. Un exemplu concludent în acest sens este cel al unei femei antreprenor din România, stabilită în Marea Britanie, care a ajuns acolo fără nimic și a reușit să dezvolte o afacere dedicată familiilor vulnerabile.
Românca se află la cârma unui business important în Marea Britanie, însă are probleme
Este vorba despre Iolanda Petronela Morari, fondatoarea BYL Support CIC. Deși a dat startul unui business de top, ea a reclamat faptul că e blocată de birocrația autorităților locale, care întârzie mutarea unor adulți vulnerabili în locuințele deja pregătite.
Iolanda Petronela Morari a comunicat că firma sa de locuințe are mai multe imobile complet conforme și gata de a fi utilizate. Totuși, întârzierile apărute în procesul de aprobare din partea autorităților locale au împotmolit progresul, relatează agenția britanică deadlinenews.co.uk, potrivit profit.ro.
„Am făcut totul corect. Locuințele sunt sigure, conforme și pregătite. Nu aștept finanțare, sunt gata să ajut oamenii chiar acum, dar birocrația ține ușile închise în timp ce oamenii au disperată nevoie de locuințe”, a dezvăluit femeia
Copilărie grea în România
Morari a ajuns în Marea Britanie cu gândul de a pune bazele unei vieți mai bune. Ea și-a amintit de problemele de care se lovea în copilărie, când în multe rânduri mergea la școală fără pachetul care a reprezentat și care încă reprezintă o parte importantă din viețile micuților.
„Nu aveam mare lucru uneori, așa că pur și simplu mergeam flămândă”, a devoalat Iolanda Petronela Morari
În prezent, trecută de vârsta de 34 de ani și stabilită în Londra, ea conduce o afacere prosperă, obținând un profit lunar de peste 11.000 de lire sterline, în timp ce contribuie din plin la combaterea crizei de persoane fără adăpost din UK.
TE-AR PUTEA INTERESA: Salariu de 60.000 de lei pe lună în Marea Britanie în această breaslă: „Dacă ai un pic de creier și habar de meserie, Londra te iubește”
Femeia a început de jos
La început, Iolanda Morari a lucrat în domeniul ospitalității, apoi a lansat firma de închirieri Blueberry Yolanda Letting LTD, care astăzi oferă locuințe de urgență pentru familii din mai multe districte.
După ce a acumulat experiență, românca a observat problemele întâmpinate de oamenii blocați în locuințe temporare. Acest aspect a inspirat-o să genereze un model care combină profesionalismul sectorului privat cu o miză socială cât se poate de reală.
„A părut o evoluție naturală. Există mult mai multă valoare în locuințele cu sprijin. Nu este doar un acoperiș, ci despre a-i ajuta pe oameni să învețe independența, să își reconstruiască încrederea și să simtă că fac din nou parte din societate”, a adăugat Morari
NU RATA: Românii pleacă în Germania în această perioadă. Motivul este cu adevărat surprinzător
Birocrația e un coșmar și în Marea Britanie, nu doar în țara noastră
Compania a investit în mai multe imobile care respectă standardele de siguranță și licențiere, de la verificări tehnice de gaz și electricitate, la conformitate privind incendiile, protecția persoanelor vulnerabile și polițele de asigurare.
Conexiunile la internet? Active. Locuințele? Mobilate, iar echipa e pregătită să primească rezidenți. Cu toate acestea, Brent Council a suspendat procesul de verificare, lăsând locuințele goale, în timp ce cererea pentru acest tip de servicii se află în creștere.
„Totul era pregătit să înceapă. Apoi procesul a fost întrerupt fără un motiv clar. Fiecare săptămână de întârziere înseamnă mai mulți oameni fără locuință, iar asta nu e corect”, a mai comunicat Morari
Modelul pe care l-a creat reflectă o tendință în creștere în Marea Britanie. Antreprenorii din zona imobiliară folosesc instrumente de business pentru rezolvarea problemelor sociale.
Planul Iolandei
Intenția lui Morari este de a extinde BYL Support CIC într-o rețea națională de locuințe cu sprijin, care să creeze locuri de muncă locale și să reducă presiunea asupra listelor de așteptare ale consiliilor.
„Am construit asta cu suflet și cu scop. Avem nevoie ca autoritățile să deschidă ușa. Dați-ne o șansă corectă și vom arăta ce poate realiza locuirea bazată pe comunitate”, a conchis femeia
Un lucru este cert: Iolanda Petronela Morari își face treaba extrem de bine. În caz contrar, Samuel Leeds, antreprenorul care i-a fost mentor, nu ar fi ridicat-o în slăvi: „Ea este dovada că atunci când determinarea întâlnește educația potrivită, se întâmplă lucruri extraordinare. Și-a construit succesul de la zero, iar acum îl folosește pentru comunitate. Asta înseamnă antreprenoriat adevărat”.



















