Vicepremierul Dragoș Anastasiu, vinovatul fără vină. Cum se disculpă omul de afaceri după acuzațiile ce i-au fost aduse: „Am fost martor, nu denunțător”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 25-07-2025 17:09

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Scandalul izbucnit în jurul vicepremierului Dragoș Anastasiu a produs o nouă undă de șoc pe scena politică românească. După acuzațiile grave ce i-au fost aduse, omul de afaceri a oferit o replică fermă prin intermediul rețelelor de socializare. Acesta susține că a fost implicat în respectivul dosar de corupție ca și martor, nu ca denunțător.

Un scandal uriaș a izbucnit în jurul lui Dragoș Anastasiu, în contextul în care numele vicepremierului a apărut într-un dosar de corupție mai vechi. În cadrul acestuia, în urmă cu doi ani, o fostă consilieră de la ANAF a fost condamnată pentru că a primit de la o companie a lui Anastasiu „o taxă de protecție” de peste 150.000 de euro pentru a nu fi deranjat de organele fiscale.

Dragoș Anastasiu le dă replica celor care-l acuză de corupție

Vineri, prin intermediul rețelelor de socializare, vicepremierul a transmis un mesaj în cadrul căruia a dorit să explice modul în care a fost implicat în acel dosar de corupție.

„În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF.

Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulți antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcționari ai statului român care presau și chiar șantajau firmele, “recomandând” soluții de tip contract de consultanță cu o firmă pusă pe tavă de funcționar pentru a corecta așa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor.

Când, fiind antreprenor, gestionezi mai multe companii care, la rândul lor, sunt conduse de manageri, este imposibil să ai informații la zi și amănunte despre toate operațiunile în derulare. Dar atunci când ai informațiile complete, trebuie să acționezi corect și în spiritul legii. Asta este ceea ce am făcut eu.

Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși”, a transmis Dragoș Anastasiu pe Facebook.

(VEZI ȘI: Golful, noua îndeletnicire a lui Klaus Iohannis. Fostul președinte al României dedică tot mai mult timp unei vechi pasiuni)

Cum se disculpă vicepremierul

În plus, Dragoș Anastasiu a subliniat faptul că, în cadrul dosarului respectiv, a fost martor, nu denunțător, iar împotriva sa nu a existat nicio acțiune şi nu a avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic. De asemenea, el susține că pe viitor nu trebuie să mai existe astfel de abuzuri din partea angajaților statului asupra omanezilor de afaceri.

„Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală.

Sunt astăzi în Guvernul României și pentru că nu vreau ca alți anterprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor”, se mai arată în mesajul vicepremierului.

(NU RATA: „Elon Musk de România“ prins cu cioara vopsită. Dragoș Anastasiu a plătit 8 ani mită la ANAF să închidă ochii la neregulile din companiile sale)

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri