Vicepremierul Kelemen Hunor, despre aderarea la spațiul Schengen: 'Nu ar trebui să acceptăm să nu intrăm în spațiul Schengen. E pentru economie în primul rând și nu e pentru cei care călătoresc în vacanță'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 25-08-2022 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România este pregătită din punct de vedere tehnic de 10 ani să intre în spațiul Schengen. Sper că de la începutul anului viitor lucrurile se vor schimba, spune Kelemen Hunor – președinte UDMR și vicepremier în Guvernul Ciucă.


Întrebat dacă România a avut vreodată o poziție diferită de cea a Uniunii Europene, vice-premierul Kelemen Hunor a declarat: „
România avut tot 
timpul opoziție, e
zic 
constantă, dar 
mai puțin vocală.

 Probabil că nu toți politicienii și nu toate țările sunt defiecare  dată foarte vocale.

Deci, din acest punct de vedere, ceea ce făcut România, nu numai în această  perioadă, deciziile au fost extrem de simple. Interesul României la periferia  Uniunii Europene, la periferia Alianței Nord-Atlantice este poziție foarte simplă și trebuie să aparții de alianță, trebuie să alegi. În anii 90 noi am ales NATO și foarte bine am făcut și am ales UE și foarte bine am făcut”, a declarat Kelemen Hunor.

Vice-premierul spune că există semnale pozitive în coaliție cu privire la aderarea României la spațiul Schengen începând cu anul viitor, întrucât din punct de vedere tehnic țara noastră a îndeplinit condițiile de aderare acum 10 ani și nu ar trebui să mai acceptăm o altă amânare pe criterii politice.

„Asta cu Schengen-ul, eu sper că la începutul anului viitor lucrurile se vor schimba.

Pentru mine a fost una dintre dezamăgirile uriașe cu Schengen-ul, fiindcă în 2011 eram în Guvern când s-a făcut evaluarea pregătirii României pentru intra în spațiul Schengen și criteriile tehnice  erau îndeplinite.

„Nu ar trebui să acceptăm să nu intrăm în spațiul Schengen”


Intrarea în spațiul Schengen înseamnă criterii tehnice. După aceea vin unii și alții și mai bagă câte  un criteriu politic. Nu este acceptabil. 

Au trecut 10 ani de atunci  și acuma trebuie să facem evaluare din nou și să vedem dacă criteriile  tehnice sunt îndeplinite.

Am avut multe discuții și în guvern și în coaliție că urmează schimbare din acest punct de vedere  și nu pentru mine. pentru economie în primul rând și nu pentru cei care călătoresc în vacanță. vorba de economie. E vorba de transportatori.

Eu sunt convins că România este pregătită din punct  de vedere tehnic, din punct de vedere  politic de foarte mult timp este pregătită și nu ar trebui să acceptăm să nu intrăm în spațiul Schengen”, a afirmat vice-premierul României, conform gândul.ro

Citește și:


Liderul UDMR, Kelemen Hunor, bate cu pumnul în masă: ‘De ce sunt eu criticat? Niciodată nu voi accepta să fiu eu tras la răspundere pentru declarații la altora’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri