„În București sunt peste 2 milioane de oameni. Cea mai mare problemă este cea a traficului. Dacă noi, ca oameni politici, nu avem curajul să abordăm aceste probleme, nu se va schimba Capitala în bine. De asemenea, în ultimul timp a apărut un nou indicator de nemulțumire, anume curățenia”, a declarat Stelian Bujduveanu.
Acesta a precizat că legislația îți permite să faci un referendum local.
„Legislația îți interzice doar să faci referendum pentru taxe și impozite. Îmi vine în minte un singur referendum: vreți 7 primari, cu 7 consilii, cu 7 primării? Sau vreți un singur primar, un singur consiliu și o singură primărie?”, a adăugat viceprimarul Capitalei, conform gândul.ro


















