Victor Ciutacu șterge pe jos cu Klaus Iohannis

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 30-12-2016 18:53

Actualizat: 30-12-2016 18:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele Klaus Iohannis l-a anunțat pe Sorin Grindeanu că-l va desemna premier prin intermediul unui sms, ceea ce a stârnit uluire și indignare atât în rândul opiniei publice, cât și a unor jurnaliști.


Victor Ciutacu este unul dintre cel care a sancționat aspru gestul în premieră al șefului statului, denumindu-l "experimentul de la Cotroceni".


Vezi și Planul B al lui Sebastian Ghiță. Cine l-a dus la marginea prăpastiei


”În sfârșit, în adevărata țară a tuturor posibilităților, avem (propunere oficială de) premier. Omul a fost anunțat pe sms de un alt soi de om (al cărui număr nu-l avea în agenda telefonului) și a fost nevoit să afle de la președintele partidului câștigător al alegerilor că nu face vreun ghiduș mișto de el. Dincolo de problemele clinice de comportament social ale experimentului bizar de la Cotroceni, pe care adulatorii tocmiți sau cei pur și simplu proști le bănuiesc a fi mari strategii politice, bine că măcar a fost emis un comunicat de presă pe tema zilei și că nu i-a băgat și un bau! introductiv în mesajul scris. Altfel puteam bănui pe nedrept că i-a subtilizat antrenorul de tenis telefonul de serviciu cu abonament nelimitat și s-a apucat să-i facă program nașului, numai să-l vadă odată plecat din miraculoasa fostă capitală europeană a sașilor de petutindeni. Una peste alta, lucrurile par să se fi așezat de minune. Serviciile au scăpat de perspectiva coabitării cu un prim-ministru neafiliat, neamțul a scăpat de povara desemnării și pleacă liniștit la revelionul de la Cisnădioara, pesediștii au scăpat de stressul că s-ar putea chiar să le iasă prima suspendare de succes din istorie, propaganda a scăpat de necesitatea de a sta cu mailurile deschise ca să primească ordinea de zi”, scrie Victor Ciutacu, pe blog.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri