Victor Ponta, scutierul lui Donald Trump. Fostul premier sare la gâtul celor care critică strategia președintelui american

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 16-02-2025 13:42

Actualizat: 16-02-2025 13:49

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj foto Facebook

Keith Kellogg, emisarul special al lui Donald Trump pentru Ucraina, a ținut un discurs în cadrul Conferinței pentru Securitate de la Munchen. Cu acest prilej, vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, i-a adresat oficialului american mai multe întrebări destul de incomode. Enervat de atitudinea critică a lui Popescu față de strategia SUA, Victor Ponta a postat un mesaj dur pe rețelele de socializare.

Strategia lui Donald Trump nu este văzută cu ochi buni la București. Astfel, oficiali ai statului român, din coaliția PSD-PNL, au lansat mai multe critici la adresa administrației americane. În plus, la Conferința pentru Securitate de la Munchen, Pavel Popescu, actual vicepreședinte al ANCOM, i-a adresat câteva întrebări incomode lui Keith Kellogg, emisarul special al lui Donald Trump pentru Ucraina.

„În țara mea, un candidat a vorbit împotriva contractului F-35. A spus că este un lucru foarte rău să cheltuiți bani pe F-35 pentru apărare. Cum veți face față acestei afirmații în timp ce încercați să convingeți Europa să facă mai mult. Cum veți aborda această provocare în timp ce susțineți vocile care au obținut votul cetățenilor pentru că nu vor să cheltuiască bani pentru apărare?”, l-a întrebat Pavel Popescu pe Keith Kellogg.

(NU RATA: A fost elucidat misterul ascensiunii fulminante a lui Călin Georgescu. Nicușor Dan știe cine se află în spatele fostului candidat independent la alegerile prezidențiale)

Victor Ponta sare în apărarea administrației lui Donald Trump

Deranjat de atitudinea critică manifestată de Pavel Popescu față de administrația Trump, Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj dur la adresa liberalului. Acesta consideră că țara noastră nu trebuie să adopte o poziție ostilă față de SUA. Mai mult, în opinia fostului premier, vicepreședinte al ANCOM ar trebui demis imediat din funcție.

„Statul român este în disoluție. Și trebuie schimbat din temelii. Iar idioții utili ai lui Soros afectează grav interesul suveran al României și parteneriatul strategic cu SUA! Am ajuns să ne reprezinte țara, la Conferința pentru Securitate de la Munchen, Pavel Popescu? Poziția oficială a României este de a critica și certa SUA și Administrația Trump? De când un vicepreședinte ANCM exprimă politica externă a României? De când se ocupă un vicepreședinte ANCOM de cheltuielile militare ale României sau de ce candidați politici susține administrația americană? Este poziția lui Pavel Popescu susținută de PNL și de președintele interimar Ilie Bolojan? Sper că la aceste întrebări legitime, răspunsul este NU!

Și atunci, PNL și Parlamentul României, care l-a numit pe acest specimen devenit periculos pentru interesele României trebuie să se exprime imediat și să acționeze! În calitatea mea de membru al Parlamentului României, sub a cărui autoritate și control funcționează ANCOM, solicit de urgență președintelui PNL Cătălin Predoiu și președinților Senatului și Camerei Deputaților să declanșeze procedura de revocare din funcție!”, a transmis Victor Ponta, pe Facebook.

(VEZI ȘI: Eliminat fără milă, Victor Ponta își mitraliază fostul prieten și aliat. Foștii co-președinți ai USL nu se mai suportă: "Are obsesii")

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri