Victorie mare pentru polițiști, respectiv pentru personalul din penitenciare.
Comisia de muncă a Camerei Deputaților a adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor, polițiștilor, personalului din penitenciare și ale fostelor cadre ale serviciilor secrete.
Mâine, în plenul Camerei, se va vota eliminarea pensiilor de serviciu, cu excepția celor prezentate anterior.
Practic, a fost eliminat amendamentul privitor pensiile de serviciu acordate în baza Legii 223/2015 privind pensiile militare, de care beneficiază și polițiștii.
Președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru Bugetul.ro, că îi mulțumește public premierului Ludovic Orban, pentru că s-a ținut de cuvânt.
"Domnul premier s-a ținut de cuvânt și vreau să-i mulțumesc public pentru asta", ne-a spus șeful SNPPC.
Luni, Bugetul.ro a anunțat în exclusivitate că premierul Orban i-a promis lui Coarnă că polițiștii își vor păstra drepturile bănești și sporurile.
Victorie uriaşă pentru polițiști! 'Îi mulțumesc public domnului premier'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

03 octSport
Ion Țiriac își face hotel de 4 stele. Legătura cu Nadia Comăneci și investiția de 150 de milioane de euro din Otopeni

03 octEconomie
Firmele cărora ANAF vrea să le blocheze banii rapid. Greșeala pe care Fiscul nu o mai trece cu vederea

03 octSport
Echipa națională, umilită de Polonia cu 6-0. Gică Hagi a vorbit despre demisie

03 octEntertainment
Horoscop săptămânal 5-11 octombrie 2026. Cele 2 zodii cu cel mai mare succes la bani

03 octPolitica
România, acuzată de oficialii de la Bruxelles că nu a respectat regulile energetice. Normele UE pentru care am fost pârâți, odată cu Bulgaria

03 octEconomie
Varta, în insolvență. Finalul unei ere în fabricarea bateriilor pe care le folosesc milioane de români vine cu mii de oameni rămași șomeri

03 octEntertainment
Frauda Brad Pitt care a lăsat o femeie fără 100.000 de euro. Escrocii, tot români, erau din alt județ

03 octEntertainment
Zonele bătrânilor. Locurile din România cu populația îmbătrânită, de unde tinerii au ales să plece, în speranța unui trai mai bun

03 octEntertainment
Se dau 500 de lei în plus la pensie, în decembrie. Cine sunt seniorii care pot intra în posesia banilor

03 octEconomie
TVA-ul de 21% pentru locuințe a intrat, oficial, în vigoare. Cele mai afectate categorii de schimbarea fiscală
Articole Similare

03 octEconomie
Singura mașină electrică pe care o poți conduce 500 de kilometri fără griji și are un preț decent

03 octEconomie
Ratingul României, menținut. Reacții din partea lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan, după ce S&P ne-a „cruțat” de junk

03 octEconomie
Varta, în insolvență. Finalul unei ere în fabricarea bateriilor pe care le folosesc milioane de români vine cu mii de oameni rămași șomeri

03 octEconomie
Beneficiul nou pe care Pepco îl oferă celor care cumpără acțiuni. Compania estimează un profit de peste 60% în 2026

03 octEconomie



