Recent, Jandarmeria Română a tras un semnal de alarmă major cu privire la o tentativă de susținere a lui Călin Georgescu. Concret, într-un videoclip generat cu ajutorul inteligenței artificiale, un jandarm transmite un mesaj de susținere pentru fostul candidat independent la președinția României.
Călin Georgescu, vedetă în ochii falsului jandarm
Iată cuvintele exprimate în acel clip video, jandarmul având un zâmbet larg pe buze: „Hai,Georgescu! Fiecare follow și share ne ajută în campania lui Georgescu. Dă un click, trimite mai departe, susține-l. E sănătos să fim uniți”.
În acest context, Jandarmeria Română a ținut să precizeze că la mijloc este vorba despre un videoclip „fals care imită uniforma” instituției.
„În mediul online circulă un material video în care apare o persoană îmbrăcată într-o ținută ce încearcă să imite uniforma Jandarmeriei Române. Precizăm ferm că imaginile sunt false, iar persoana prezentată nu este jandarm”, au comunicat oamenii legii
„Există detalii clare care indică faptul că nu este vorba despre o uniformă autentică”
Totodată, reprezentanții Jandarmeriei au ținut să le transmită cetățenilor care sunt detaliile care îi pot ajuta pe aceștia să își dea seama că la mijloc este vorba despre un fals grosolan:
„Deși uniforma utilizată reproduce anumite elemente vizuale, există detalii clare - precum lipsa însemnelor oficiale, poziționarea incorectă a ecusoanelor sau a gradelor militare - care indică faptul că nu este vorba despre o uniformă autentică.
Imaginile sunt asociate în mod eronat cu Jandarmeria Română, într-o încercare de a dezinforma și de a induce în eroare opinia publică.
Reamintim faptul că Jandarmeria Română este o instituție apolitică, conform statutului său, și nu se implică în activități politice sau partizane.
Vă recomandăm să manifestați prudență în privința unor astfel de materiale înșelătoare și să le semnalați de urgență atunci când apar”.
Mulțumiri venite din partea Jandarmeriei Române
Iată ce au mai notat jandarmii pe Facebook: „Vă reamintim importanța unei informări corecte și responsabile. Verificați întotdeauna informațiile din surse oficiale și evitați răspândirea unor mesaje complet neadevărate, care pot induce în eroare.
În această perioadă, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat o campanie de prevenire și informare, care are ca scop identificarea și contracararea falsurilor ce vizează structurile MAI.
Mulțumim tuturor cetățenilor care ne-au sesizat aceste materiale și vă mulțumim pentru cooperare și vigilență”.














