VIDEO/Tulburător! Cum este cenzurat profesorul Dănăilă de oameni ai PNL

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 29-11-2016 18:19

Actualizat: 29-11-2016 23:55

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Decizia venerabilului neurochirurg Leon Dănăilă de a candida pe listele Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost o surpriză imensă și, totodată, o lovitură de imagine dată de formațiunea politică dirijată de Alina Gorghiu celorlalte fracțiuni angrenate în această luptă.


O ziaristă de la Casa Jurnalistului a realizat un reportaj uluitor, care îl are ca actor principal pe profesorul Dănăilă. În acesta, cuvintele unui cameraman și ale unui consilier PNL au o putere mai mare decât cele ale stimabilului neurochirurg.


Discuțiile politice sunt mai sensibile decât operațiile pe creier, pentru că reporterul a ajuns să fie amenințat cu avocați, obligat să șteargă din filmări și dat afară din sediul PNL București”, spun cei de la Casa Jurnalistului pe propria pagină de Facebook.


După cum se poate observa în imagini, celebrului neurochirurg i se dictează ce să zică și, mai ales, cum să o facă. Fiindcă a înregistrat aceste lucruri, consilierul de campanie al PNL, Ioan Angelin, i-a cerut ziaristei să le șteargă.


Mai mult, cameramanul Cătălin este tranșant în discuția cu reporterul de la Casa Jurnalistului, spunând că el hotărăște ce poate apărea, și ce nu, în legătură cu profesorul Leon Dănăilă.


La discuții a participat și președintele PNL București, Cristian Bușoi.


După ce a publicat aceste imagini, Angelin a amenințat-o pe fată că o dă în judecată pentru că a filmat imagini cu camera ascunsă. În replică, aceasta susține că s-a știut tot timpul că ea filmează din moment ce era cu camera în mână.




Vezi și Secretele bine ascunse ale lui Clotilde Armand

Unde candidează „Copilul lui Ceausescu” pentru un loc de deputat?


Bomba calorică pentru organism pe care toți o consumăm mai ales în perioada Postului

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri