Târgul liceelor tehnologice din Capitală a fost organizat, luni. Acolo mai mulți elevi au fost întrebați pentru ce meserii ar opta și care sunt salariile pe care ar vrea să le aibă.
Partea financiară, prima preocupare a elevilor
Într-un reportaj realizat de Pro TV, cei care au fost prezenți la târg au vorbit despre așteptările lor de la viață.
După doi sau trei ani de cursuri într-o școală de meserii, tinerii sunt prezenți la standurile acestui târg și stau de vorbă cu noua generație a învățământului profesional.
– Suntem tehnicieni în gastronomie.
– Ce sunteți?
– Tehnicieni industria alimentară.
– Tehnicieni.
– Da.
– Adică ce faceți?
– Gătim.
Elevii de clasa a VIII-a și „tehnicienii în gastronomie” au avut un schimb de informații, cei mici fiind interesați de salariul pe care l-ar primi dacă ar alege același domeniu.
– Cât câștigi tu?
– Păi, deocamdată, nu știu, pentru că de-abia m-am angajat, dar pe ospătărie se câștigă 3.800… chiar și mai mult, cu tot cu șpagă!
Citește și: Noi acuzații dure la adresa Ministerului Educației! Nu au plătit bursele pentru mii de elevi în 2023, iar acum au aruncat responsabilitatea pe un alt minister!
Salariul la care vizează elevii
De asemenea la târgul liceelor tehnologice, elevii au putut discuta și cu profesorii despre viitoarele lor opțiuni de carieră. Interesul cel mai mare al elevilor îl reprezintă câștigurile pe care le pot obține la prima angajare în diverse domenii tehnologice.
Târgul școlilor de meserii a reprezentat o bună șansă pentru elevii care sunt conștienți că nu fac față într-un liceu teoretic și vor să opteze spre a învăța o meserie.
Dintre cei prezenți la târg, și elevi cu rezultate mai slabe la simularea examenului de Evaluare Națională.
– 4,50 la Matematică și 6 la Română… Vreau să mă apuc de frizerie! Și fratele meu este frizer și de-asta…
– Cam cât câștigă?
– 2.000 – 3.000 de lei pe zi.
Alți elevi sunt deja deciși cu privire la ce liceu vor urma.
– M-am gândit să mă duc la Dimitrie Cantemir. Este un liceu mai de mișcare…
– Cum?!?
– Mai de mișcare. Dar dacă pui burta pe carte, ieși și tu cu ceva!
Elevii pot obține burse
La momentul actual învățământul dual este foarte atractiv. Elevii au posibilitatea de a obține burse școlare – 600 de lei de la stat și încă 200 de lei de la firmele cu care unitatea are contract.
„Există operatori care oferă 1.000 de lei pe lună! Există opțiunea continuării studiilor, obțin un certificat de nivel 3 care e valabil oriunde în Uniunea Europeană (…) Nu credeam că sunt atât de mulți copii… Vin și pentru aceste burse, este un adevăr. Dar, de ce să nu vină?!”. a spus Prof. Mona Rudnic, inspector școlar înv. Tehnologic, potrivit gandul.ro















