Premierul ungar Viktor Orban, a semnat un decret prin care se va consolida securitatea la granițele cu Serbia şi Croaţia. Acest lucru constă în efectuatarea de lucrări pentru a creşte înălţimea gardurilor, scrie agerpres.ro
Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.
Poliţia ungară a anunţat cu o zi în urmă că a început să recruteze patrule de "vânătoare de frontieră" pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei împotriva migraţiei ilegale, efectivele totale ale acestor patrule urmând să ajungă la 2.200 de agenţi.
La rândul său, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a promis duminică o creştere a salariilor militarilor, poliţiştilor şi ale membrilor noilor patrule menţionate, consemnează agenţia MTI.
Anunţul Budapestei despre sporirea măsurilor de protecţie la graniţe survine la o zi după ce noul guvern sloven de centru-stânga, condus de liberalul proeuropean Robert Golob, a anunţat că a început demontarea gardului ridicat în anul 2015 la frontiera Sloveniei cu Croaţia de către fostul guvern condus de conservatorul Janez Jansa, care a fost un aliat al lui Viktor Orban.
Respingerea migranţilor este una dintre măsurile pentru care Comisia Europeană acuză Ungaria de încălcarea statului de drept, transmite AGERPRES
Viktor Orban a emis decretul: Din cauza numărului mare de migranți care vin în Europa, vor fi efectuate lucrări pentru a crește înălțimea gardurilor la granițe
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



