Primul ministru urma să ajungă acasă. Se îndrepta, alături de omul său de încredere, în vârstă de 61 de ani, spre aeroportul din Stuttgart. Din echipa lor era și un alt polițist, de 27 de ani, care se află în spital, cu răni grave. Planul lor decurgea normal, până când un șofer de BMV, în vârstă de 69 de ani, i-a lovit din plin.
Conducătorul auto a vrut să vireze pe un drum închis, pe care se afla escorta poliției, creată pentru Viktor Orban. Na văzut barajul și s-a ciocnit cu motocicleta ofițerului, care a fost apoi aruncată din cauza forței impactului asupra motocicletei celuilalt polițist.
„Suntem profund șocați de accidentul în care a fost implicat colegul nostru. Suntem uimiți de circumstanțele tragice din jurul morții stimatului nostru coleg, iar întreaga forță de poliție din Stuttgart este profund întristată. Gândurile noastre sunt la familia, rudele și prietenii lui. Îi transmitem cele mai bune urări de recuperare rapidă colegului nostru care a fost, de asemenea, grav rănit în accident”, a declarat comisarul de poliție Markus Eisenbraun pentru CNN.
CITEȘTE ȘI: Schimbări în privința IRCC-ului, de la 1 iulie! Ce se va întâmpla cu ratele tuturor românilor
Care este starea de sănătate a lui Viktor Orban
Viktor Orban nu a fost rănit în urma accidentului în care un polițist a murit, iar altul se află în spital, în stare gravă. Mai mult decât atât, nici măcar nu și-a prezentat condoleanțele, pe rețelele de socializare. S-a concentrat pe campania pe care o duce în Ungaria.
Pe data de 25 iunie, la doar o zi de la tragedie, a susținut o conferință publică, în care a vorbit despre creșterea salariilor în Uniunea Europeană.
„Competitivitatea înseamnă creșterea salariilor, o economie în dezvoltare și consolidarea familiilor. De asta e nevoie în Uniunea Europeană!”, a transmis, pe Facebook, Viktor Orban, de la Roma, Italia, loc în care se află și în prezent.
CITEȘTE ȘI: „Te rugăm să nu vizitezi Therme”. Mesajul clar al celui mai mare centrul de relaxare din Europa pentru turiștii care se află în această situație


















