Vin americanii! Una dintre cele mai de succes companii din SUA cumpără o fabrică din România

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 08-12-2025 15:20

Actualizat: 08-12-2025 15:27

Article thumbnail

Sursă foto: strongflex.com

Colosul Parker Hannifin Corporation, din SUA, liderul global al sectorului tehnologiilor de mișcare și control, cumpără producătorul de soluții și sisteme de filtrare Filtration Group, inclusiv fabrica din Timișoara. Entitatea americană bifează vânzări anuale de 20 de miliarde de dolari și are o rețea de 17.000 de distribuitori în peste 100 de țări.

Până în prezent, compania s-a aflat în România doar prin intermediul distribuitorilor. Acum, Parker Hannifin își lansează operațiunile directe pe piața locală.

Parker Hannifin Corporation, investiție masivă în România

Tranzacția are valoarea de 9,25 miliarde de dolari, potrivit Profit.ro, și va crea unul dintre cei mai mari jucători ai segmentului filtrelor industriale la nivel mondial. Se preconizează că aceasta se va încheia într-un interval de șase până la 12 luni.

Divizia Facet Filtration, specializată în soluții de filtrare pentru combustibilul avioanelor, nu face parte din acord și va rămâne în portofoliul actualului proprietar al Filtration, grupul cu capital privat Madison Industries.

CITEȘTE ȘI: O companie din Statele Unite, fondată de un antreprenor român, deschide un hub de securitate cibernetică la București

Când a venit Filtration Group în țara noastră

Filtration Group, care deține facilități de producție în 20 de țări, cu 7.500 de angajați, a sosit în România în 2016, prin preluarea fabricii de filtre industriale din Timișoara a grupului german MAHLE, în cadrul unei afaceri care a acoperit toată divizia europeană de filtre a nemților.

La începutul pandemiei, Filtration a mutat în Timișoara producția de elemente filtrante compacte (CFE) de la fabrica din Salzgitter, Germania, folosind doar canalele digitale pentru training și transferul de informații către echipa din țara noastră, din cauza restricțiilor de călătorie.

Locația din Timișoara, cu circa 150 de angajați, a bifat afaceri de 108,8 milioane de lei în 2024, în creștere de la 92,3 milioane de lei în 2023. Profitul net a crescut cu aproximativ 29%, la 12,5 milioane de lei.

Parker Hannifin, venituri de aproximativ 20 de miliarde de dolari

Parker Hannifin, liderul mondial al domeniului producției de tehnologii și sisteme de mișcare și control, are operațiuni directe în multe state și 61.000 de angajați.

Compania se laudă cu prezența sa în 104 țări, iar în anul fiscal încheiat pe 30 iunie, Parker Hannifin a obținut venituri de 19,9 miliarde de dolari, în creștere cu circa 1% față de anul precedent. Profitul net s-a ridicat cu 24%, până la 3,5 miliarde de dolari.

NU RATA: Un colos din domeniul serviciilor de producție electronică își face apariția în România. Compania din Finlanda cumpără grupul Lacon, cu fabrici în Germania și pe teritorul țării noastre

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri