Asiaticii dezvoltă noi locuri de muncă în România. Sud-coreenii de la Hanwha vor să construiască o fabrică de armament în județul Dâmbovița.
Lucrările ar dura doi ani, iar investiţia vine în contextul în care UE şi România, implicit, doresc să reînvie industria armamentului în faţa pericolului constituit de expansiunea Rusiei.
Hanwha, hub regional
Compania asiatică plănuieşte să devină un hub regional pentru componente, mentenanță și reparații. Vestea a dat-o Michael Coulter, CEO Hanwha Global Defense.
Şefii celor de la Hanwha invoca şi ei contextul geo-politic actual. Compania sud-coreeană a deschis deja un birou la București, iar, la momentul construcției fabricii, va colabora cu companii românești precum Pro Optica sau Iveco.
„Pe lângă exportarea produsului nostru, ceea ce se va întâmpla în continuare, am dori să activăm local pe pieţele noastre strategice”, a punctat reprezentantul companiei. Ţara noastră va avea un rol determinat pe flancul estic.
„Aici, în România, este o nevoie de consolidare industrială şi aici ne concentrăm să livrăm obuzierele K9 şi K10. Suntem în mijlocul procesului de a construi o fabrică, unde vom produce componente.
În prima fază vom livra direct, din cauza nevoii stringente, dar, pe parcurs, vom aduce producţia K9 şi K10 în România”, a mai zis Michael Coulter.
Începe livrarea de arme
Asiaticii au punctat că livrarea de arme către România va începe chiar din timpul construcției fabricii. În primul transport vor veni 18 obuziere K9 şi 12 vehicule K10 de realimentare cu muniţie.
„Prioritatea noastră este (livrarea - n.r.) de K9 şi K10, potrivit înţelegerii cu Guvernul român, dar deja avem mai multe asemenea vehicule în NATO şi în Europa, deci ideea este să putem produce componente, să putem face mentenanţă şi reparaţii aici, în România. Cred că este ceva ce poate fi obţinut destul de curând”, a adăugat Coulter.
Piaţa muncii din România va "câştiga" 2.000 de noi angajaţi, în urma derulării acestui proiect.
„Cred că avem o bază suficientă în Dâmboviţa pentru început, dar cu siguranţă ne vom axa pe dezvoltarea forţei de lucru. Ne vom concentra pe dezvoltarea talentelor”, au mai zis administratorii de la Hanwha Global Defense.














