Vin vremuri grele pentru Petre Roman. Președintele Klaus Iohannis a semnat ordinul și începe urmărirea penală

Autor: Luciana Polite

Publicat: 16-04-2024 14:30

Actualizat: 16-04-2024 14:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe data de 16 aprilie 2024, Klaus Iohannis a semnat ordinul de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu! Administrația Prezidențială a făcut anunțul oficial marți, la aproximativ o lună de când Alex Florea, procurorul general al României, a cerut redeschiderea dosarului „Mineriada”. Cererile pentru fostul prim-ministru și viceprim-ministru au fost transmise către Ministrul Justiției. 


Primul ministru de după
Revoluția Română va avea vremuri grele de îndurat. La cei 77 de ani ai săi, a ajuns să fie cercetat penal pentru faptele pe care le-ar fi comis în anul 1990. Dintre cei 13 inculpați, doar el și Gelu-Voican Voiculescu sunt vizați. Despre ceilalți 11, printre care se numără și Ion Iliescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu, nu au fost comunicate noi informații.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 16 aprilie 2024, ministrului justiției, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, față de un fost prim-ministru al Guvernului României şi faţă de un fost viceprim-ministru al Guvernului României, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 305 alin. (4) din Codul de procedură penală, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce îi vizează pe domnul Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și pe domnul Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României”, a transmis Administrația Prezidențială, prin intremediul unui comunicat.

CITEȘTE ȘI: Vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Prognoza meteo pentru mare și munte

Cererea de urmărire penală a lui Petre Roman a ajuns la Ministerul Justiție


Petre Roman este acuzat că a săvârșit acțiuni contra umanității la Mineriada din 1990, în care au murit, prin împușcare, 4 persoane. Alte 1.388 au fost grav rănite și 1.250 de oameni au fost privați de libertate.
„Cererea de urmărire penală a domnului Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii”, extras din comunicat.

Amintim că în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile au declanșat un atac la adresa celor care protestau în Piața Universității din București, pentru proclamarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. În cele două zile, Guvernul, care era condus de Petre Roman, ar fi adus mai bine de 10.000 de mineri și de muncitori în Capitală. Urmările au fost dezastroase.

CITEȘTE ȘI: Vijeliile și ploile torențiale pun stăpânire pe România în următoarele zile! Cod galben în 24 de județe!
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri