Bucureșteni și nu numai, pregătiți-vă pentru cea mai grea perioadă pe care ați înfruntat-o după 1990, în sezonul rece! Întreținerea din această iarnă va atinge cele mai mari valori înregistrate vreodată după schimbarea regimului politic în România.
Radu Opaina, expert în chestiunile proprietății comune și fost director al RADET, spune că pragul de 1.000 de lei va deveni o normalitate.
„Totul s-a scumpit deja, acum la finele verii, prețul apei rece, cel al energiei electrice, cel al gunoiului. Plus TVA-ul! În aceste condiții, listele de întretinere vor consemna foarte curând valori în jurul pragului a 1.000 de lei. Și spun asta pentru apartamente de trei camere, cu două sau maxim trei persoane. Pentru cei ce treceți de acest prag, așteptați-va la sume și mai mari”, a afirmat Radu Opaina pentru bugetul.ro.
1000 lei/persoană, întreținerea pentru iarna viitoare
El s-a arătat extrem de pesimist pe acest subiect atât de delicat, care afectează viața a sute de mii de români.
„E greu să-mi imaginez cât de cât cum va arăta tabloul general al situației la finele lui noiembrie sau la început de decembrie, dacă acum, la finele verii e atât de sumbru. Nu avem niciun indiciu care să ne ofere o brumă de speranță. Nu-mi amintesc să ne mai fi confruntat vreodată cu o situație la fel de grea”, sună verdictul specialistului.
În opinia sa, pragul de 1.000 de lei întreținerea lunară pe durata sezonului rece va fi atins foarte repede.
„Pragul la care fac referire, cel de 1.000 de lei, va fi atins foarte repede, încă din noiembrie, mai ales dacă vom avea parte de o iarnă grea. Nu va fi nevoie să așteptăm până în decembrie sau ianuarie, luna cu tarifele cele mai mari, prin tradiție, ca să luam în piept cele mai mari întrețineri din istorie”, avertizează el.
“Vot trăi în hibernare, adică în frig”
Mai mult, Radu Opaina a adus în discuție și o comparație care le va da multora frisoane, la propriu.
„Nici nu vreau să mă gândesc prea mult la ce ne așteaptă, fiindcă va fi o adevărată provocare pentru fiecare dintre noi. Mă refer la cei cu salarii normale, ca să le numesc așa. Așa că nu vom avea prea multe de ales. Vom intra în hibernare, precum ursul. Eu cred că ținta guvernanților e tocmai aceasta: să trăim în propriiile noastre case așa cum trăiește ursul în peștera sa. Și cum o face? În hibernare, adică în frig!”, își exprimă el originalul punct de vedere.
Vom trăi ca în comunism, spun specialiștii
Vor exista și variante de supraviețuire, adaugă tot el:
„La ce costuri vor avea toate utilitățile, reacțiile omului vor fi cele vechi, cunoscute, și anume să închidă tot ce se poate închide, nu doar căldura, ci poate și gazele naturale, și să mai pună o haină, două sau mai multe peste el, ca să facă cât de multă economie va putea”.
În opinia sa, deși comparația cu vremurile de dinainte de 1989 devine evidentă, există însă și o diferență notabilă.
„Unii am mai prins vremuri dintr-astea, doar că vremea comuniștilor motivația era alta. Atunci era o raționalizare voită de către stat, acum va fi una naturală, adică una dorită de către consumator. Totul de frica banilor, bani pe care nu-i vom avea!”, conchide același Radu Opaina.



















