Vremea se va schimba radical, spre fericirea tuturor. Este un anunţ mult aşteptat, după săptămâni întregi de caniculă. Momentan, însă, zilele cu temperaturi extreme nu s-au încheiat.
Citeşte şi ANM, anunţ care pune românii pe jar în plină caniculă. Internauţii s-au amuzat copios de ideea meteorologilor: “Drumuri blocate de zăpadă”
Când vine toamna în România
Cea mai mare parte din teritoriul țării se află sub Cod Roșu de caniculă şi luni, 15 iulie. Duminică, au fost doborâte noi recorduri la zeci de stații meteo.
„Este a doua zi în care vorbim de cea mai extinsă arie de Cod Roșu pentru val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat. Vorbim de zona Crișanei, Banatului, Olteniei, Munteniei și Moldova, în restul țării Cod Portocaliu.
Pentru luni și marți s-a extins aria județelor aflate sub Cod Roșu, astfel că mai rămân doar nouă județe din partea centrală și nordică a țării sub avertizare Cod portocaliu. Se așteaptă ca valorile să crească în continuare și să se ajungă la 41-42 grade Celsius în zona de sud a țării.
Cel mai probabil, avertizarea Cod Roșu se va prelungi și miercuri, 17 iulie, pentru că, cel puțin pentru sudul țării, se așteaptă în continuare temperaturi de 40-41 grade Celsius.
Temperaturile încep să scadă joi, însă doar în jumătatea nordică a țării, unde se așteaptă temperaturi de 33-34 grade Celsius, în timp ce în sud în continuare se vor înregistra 38-39 grade Celsius.”, a precizat șefa ANM, Elena Mateescu, la Digi 24
Din fericire, meteorologii de la Accuweather anunţă când vine toamna în România. Conform estimărilor, abia după jumătatea lunii august vor scădea temperaturile, dar vor fi săptămâni de toamnă autentică. Valorile vor fi cu aproximativ 15 grade mai mici în aproape toată ţara.
Cum va fi vremea la final de iulie
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pentru perioada 15- 22 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cel mai cald va fi în regiunile sudice și sud-vestice.
Cantitățile de ploi vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
În ultima săptămână a lunii lui Cuptor, observăm că temperaturile nu scad, acestea rămânând ridicate mai ales in sud. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Citeşte şi Meteorologii Accuweather anunță când vin ploile în București. Finalul lunii iulie vine cu surprize de proporții din punct de vedere meteo


















