Vine un nou val al pandemiei de coronavirus? Joe Biden se va imuniza cu vaccinul actualizat anti-Covid-19: 'Avem nevoie ca toată lumea să se prezinte și să obțină vaccinul actualizat cât mai curând posibil'

Autor: Ion Motea

Publicat: 24-10-2022 10:15

Actualizat: 24-10-2022 10:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Asistentul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz, a anunțat că preşedintele american Joe Biden va primi marţi vaccinul anti-COVID-19 adaptat pentru a combate varianta Omicron.


 

Până săptămâna trecută, doar 20 de milioane de persoane din Statele Unite au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că nu este suficient, relatează Reuters.

"
Avem nevoie ca toată lumea să se prezinte şi să obţină vaccinul actualizat cât mai curând posibil", a declarat ea.


Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au anunţat săptămâna trecută că 4,5 milioane de americani au primit vaccinul actualizat în ultima săptămână, cea mai mare creştere săptămânală după lansarea programului de vaccinare pentru toamnă şi cu aproximativ 40% mai mult faţă de săptămâna precedentă.

Statele Unite au început să ofere în luna septembrie vaccinul anti-COVID-19 actualizat, conceput pentru a combate subvariantele BA.4 şi BA.5. ale Omicron şi versiunea iniţială a coronavirsului.

Preşedintele Joe Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în iulie, cu simptome uşoare, şi a fost pentru a doua oară testat pozitiv într-un caz de recidivă observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid. În august, el a fost testat negativ de două ori la coronavirus şi şi-a reluat angajamentele publice după două săptămâni de izolare la Casa Albă, informează agerpres.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri