Fost ministru al Muncii, Violeta Alexandru (PNL), a anunțat pe pagina sa de Facebook, că a identificat până acum 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, între care învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație și peste 50 de tipuri de sporuri, de la spor pentru periculozitate sau suprasolicitare neuropsihică, până la munca în ture și spor de consemn la domiciliu. Ea mai precizează că personalul bugetar beneficiază de indemnizaţie de hrană - 347 lei pe lună şi vouchere de vacanţă.
''O parte din sporurile acordate în sistemul public. O bună parte. Discuția aceasta este, într-adevăr, despre performanță în administrație, așa cum echipa liberală a spus.
Cu câteva excepții, sporurile în sistemul public au apărut precum am văzut că au apărut și pensiile speciale. Cine s-a descurcat să prindă un moment prielnic și a fost aproape de decident a obținut un spor. De ce credeți că am insistat anul trecut ca absolut toate veniturile din sistemul public – de la funcționari la personal contractual, până la indemnizațiile celor care conduc companii de stat - să fie toate, TOATE, într-o singură bază de date? Pentru o imagine completă, disponibilă dintr-o singură sursă de date.
Trebuie să ne hotărâm ce vrem, de fapt, și să le împărțim pe categorii, funcție de obiective, pentru că atunci abordarea va fi diferită. Și justă.
Un spor poate viza o problemă și dacă s-ar urmări, cu adevărat, rezolvarea ei, sporul ar trebui să se oprească la un moment dat. Prin simplul fapt că sunt unele acordate până la finalul activității în administrație, până în ultima zi, îți dai seama că scopul a fost să crească veniturile funcționarilor. Nu remedierea problemei.
Când toți angajații dintr-o instituție primesc un spor, cu nicio diferență între responsabilități, acest lucru nu are nicio legătură cu aprecierea diferențelor între atribuții și grad de răspundere.
Atunci să o spunem pe românește dacă acest lucru se urmărește; cine inițiază acordări de sporuri, să nu se mai ascundă după cireș.
Chiar în administrație, de altfel, cei care muncesc sunt, pe bună dreptate, deranjați de cei care iau același spor (sau mai multe) și nu fac mare lucru. Acordarea de sporuri tuturor angajaților nu face decât să adâncească lipsa de performanță. De la stabilirea unor indicatori de performanță trebuie să plece discuția, de unde va decurge și sistemul de punctaj care ar trebui să influențeze veniturile. În sistemul public ne trebuie indicatori generali, minimali, obligatorii pentru toate entitățile, alături de care să se stabilească unii specifici. Acești indicatori trebuie să ia în calcul opinia “clienților”, nu să se evalueze colegii între ei, ca să iasă totul perfect.
Toate aceste lucruri, care se întâmplă netransparent, îi țin pe românii din diaspora departe de țară. Nu veniturile mai mici, ci atmosfera generală, faptul că unii pot, pentru că se descurcă să influențeze deciziile iar alții se pregătesc, muncesc cu seriozitate, se țin de treabă și ... degeaba.
Știu că se poate #altfel – anume corect pentru cei care muncesc. Respectuos pentru mediul privat, care prin munca și riscurile pe care și le asumă, susține sectorul public alimentând bugetul public.
Este foarte bine că s-a început o evaluare completă pentru fundamentarea deciziilor'', a scris Violeta Alexandru pe Facebook
Citește și:
Pe model MApN, Lucian Bode vrea să schimbe legea în Ministerul de Interne! Ordinul îi vizează pe polițiștii care participă în teatrele de operații
Super veste pentru români: Nu vor mai fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru acest serviciu
EXCLUSIV N-au învățat nimic din tragedia de la Matei Balș! Clotilde Armand și Vlad Voiculescu n-au obținut nici până azi autorizația de securitate la incendiu la centrul de vaccinare de la Romexpo


















