Omul de afaceri Viorel Cataramă, unul dintre principalii contestatari ai măsurilor luate de autorități pentru combaterea pandemiei, acuză decidenții din domeniul sanitar că pun în pericol viața medicilor, pentru că nu asigură măști de protecție corespunzătoare.
„O dovadă în plus că autoritățile române nu urmăresc în fapt protejarea populației și a celor care luptă cu noul coronavirus!
Personalul medical care este responsabil direct pentru tratarea bolnavilor/persoanelor infectate nu este protajat în mod corespunzător în fața virusului!
În România nu este implementat "The Fit Test", adică testul prin care se testează măștile N 95 pentru a exista certitudinea folosirii lor corecte sau a depistării celor de calitate îndoielnică!
Cei numiți mari specialiști (Arafat, Tătaru, Cercel, Rafila, Musta), ocupați (constient sau inconstient) cu impunerea dictaturii politico-medicală și propagarea panicii, au sacrificat inclusiv viețile personalului medical, doar pentru a exista justificare pentru prelungirea stărilor de urgență și alertă, totul pentru ca alegerile să fie fraudate!
Nota: dr. Ionache Alexie din Las Vegas a atenționat autoritățile române despre această situație încă de acum 2 luni!”, scrie Cataramă pe Facebook.
Vezi și: Mesaj tranșant la adresa României: Tot o dodoloaţă a rămas, dar plină de gunoaie,cele mai multe cu două picioare
Viorel Cataramă face acuzații grave: Arafat, Tătaru, Cercel, Rafila, Musta au sacrificat inclusiv viețile personalului medical, doar pentru a exista justificare pentru prelungirea stărilor de urgență și alertă
Trending

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

02 marActual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

02 marActual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marActual



