Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, spune că ascunderea după alegerile anticipate, de fapt, "denotă faptul că nu au program de guvernare, că le e frică în perioada următoare să guverneze această ţară". "Nu ne e frică de anticipate", afirmă ea.
"Nu ne e frică de alegerile anticipate. Dar s-a schimbat guvernarea, vine un nou guvern. Să vedem, lumea să vadă ce face acest guvern, dacă în programul lor se află cetăţeanul sau revin la măsurile de austeritate cu care ne-au obişnuit de-a lungul timpului. Şi cred că această ascundere după alegerile anticipate, de fapt, denotă faptul că nu au program de guvernare, că le e frică în perioada următoare să guverneze această ţară pentru că nu vor veni cu nimic bun pentru cetăţeni şi pentru România”, a afirmat Dăncilă, marţi seara, într-o emisiune la B1 Tv.
Dăncilă spune că, dacă Guvernul Orban nu trece, preşedintele Klaus Iohannis trebuie "să respecte decizia Curţii Constituţionale” şi să numească interimarii.
"Mă aştept ca acest guvern să poată întruni majoritatea din partea opoziţiei şi să treacă. Dacă nu va trece acest guvern, atunci preşedintele României trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale şi să numească interimarii, măcar pe ministerele unde avem nevoie urgentă, că e pentru o săptămână, pentru zece zile, dar trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Trebuie să avem ministru al Afacerilor Interne care să se ocupe cu adevărat de alegerile prezidenţiale, trebuie să avem ministru la Energie care să rezolve un număr mare de oameni. Cred că dincolo de această gândire în interes personal sau electoral, trebuie ca toţi cei responsabili să avem în primul rând în prim plan cetăţeanul", a afirmat Dăncilă.
Preşedintele PSD acuză de ipocrizie USR, susţinând că e "greu de acceptat” că vrei să dărâmi un guvern, dar nu vrei să vii la guvernare.
Premierul demis consideră că nu se poate vorbi despre o "grea moştenire” pe care viitorii guvernanţi o primesc de la Executivul PSD, amintind de cifra scăzută a şomajului, de creşterea economică, de majorarea veniturilor populaţiei.
"Datoria: în 2016 – 36% din PIB; în 2019, 35% din PIB. Avem una dintre cele mai mici datorii guvernamentale. Am creat 230 de mii de locuri de muncă într-un an de zile. Eu cred că românii care au plecat nu au plecat în 2017, 2018, 2019. Procentul cel mai mare al românilor care au plecat din ţară a fost în perioada în care se tăiau salariile. (...) am crescut salariile medicilor, am făcut programe pentru agricultură, am crescut salariile. Nu vin din afară dacă le spui să vină, trebuie să creezi condiţii în România şi am încercat să creăm aceste condiţii pentru ca românii să se întoarcă acasă. Ar trebui să se uite în statistici să vadă câţi au plecat în perioada în care dreapta a fost la guvernare”, a declarat Dăncilă, informează news.ro
Vezi și
Vești bune- Mii de români vor primi bani din partea statului- Cine sunt norocoșii
EXCLUSIV Cel mai negru scenariu pentru Tăriceanu: Ar putea fi ‘devorat’ de DNA! Undă verde din partea liberalilor
Vești importante pentru toți șoferii- Ce se întâmplă cu prețul polițelor RCA
Viorica Dăncilă anunță! 'Mă aştept ca acest guvern să poată întruni majoritatea din partea opoziţiei şi să treacă'
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepEconomie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Anunțul care vizează 1.800 de blocuri, străzile unde vor fi probleme de furnizare

26 sepHoroscop
Horoscop financiar 26 septembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei
Articole Similare

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepSocial
Republica Moldova intră în stare de urgență energetică și hidrologică din 26 septembrie. Ce reguli noi intră în vigoare

26 sepSocial
Ce valoare are indemnizația de creșterea copilului, dacă îl naști după ce ai finalizat deja concediul primului bebeluș. Cum se face calculul, dacă nu ai mai avut un loc de muncă

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial



