În urmă cu câteva luni, Gigi Becali era prieten bun cu Anca Alexandrescu, se oferise chiar să-i plătească și amenzile la CNA. Amiciția lor a luat sfârșit în momentul în care patronul FCSB s-a rupt de AUR și mai ales când a aruncat cu acuzații asupra lui George Simion. Din acel moment, Realitatea Plus l-a făcut „regele marș” și a făcut ediții întregi despre faptele sale.
Miercuri, 6 august, de la 19:00, emisia fostului a fost suspendată, vreme de 10 minute, ca urmare a unei decizii de la CNA. Instituția primise mai multe sesizări privind lipsa de imparțialitate a postului. În intervalul amintit, postul a fost obligat să ruleze un mesaj prin care anunța sancțiunea.

Penalizarea a venit după ce, în perioada 21 mai – 25 iunie 2025, postul a difuzat în mod repetat emisiuni de știri și dezbateri în care nu au fost respectate principiile de imparțialitate, echilibru și drept la replică. Cele mai multe dintre ele îl vizau pe Gigi Becali.
„În cadrul emisiunilor difuzate de serviciul de programe REALITATEA PLUS în perioada 21.05 – 25.06.2025, uneori chiar pe parcursul întregii zile, radiodifuzorul a încălcat în mod repetat și grav obligația legală de a asigura o informare corectă, echilibrată și imparțială a publicului și de a favoriza libera formare a opiniilor acestuia, prin prezentarea și a altor puncte de vedere aflate în opoziție, în condițiile în care titlurile afișate pe ecran, comentariile moderatorilor și ale invitaților, materialele audiovizuale prezentate și informațiile aduse la cunoștința publicului reprezentau acuzații ce impuneau și o altă opinie. Prin urmare, informațiile de interes public nu au fost 15 prezentate telespectatorilor în mod echilibrat, obiectiv și imparțial, în mod neutru, ci contextualizat și de natură acuzatoare, afectând și influențând astfel libera formarea opiniilor publicului.
Gigi Becali a cerut la CNA închiderea postului Realitatea Plus încă din luna aprilie, după atacurile televiziunii la adresa sa
În luna aprilie a acestui an, Gigi Becali a mers la CNA și a cerut închiderea postului, sătul să-i fie agasată familia, în special fiicele. La vremea respectivă, a reușit să obțină încă o închidere, de 10 minute, a emisiei.
„Vă cer respectuos să le închideți postul! Trebuie să le dați o pedeapsă dureroasă, altfel ei nu o să se potolească, să mai facă mizerii. Cum să ajungă să-mi pună copilul în cătușe? Fata mea a apărut la TV cu cătușe. O amendă de circulație n-a luat în viața ei și ajunge să fie bătaie de joc la un post de televiziune?!
Fata mea are 3 copii și nu mai vrea, de rușine, să se ducă la grădiniță, ca să-și ducă copiii. Nemernicii ăștia practic nu o mai lasă să aibă grijă de copii așa cum ar trebui! Vă cer din inima mea să luați o măsură care să fie văzută de toată lumea. Toți să afle ce mizerii au făcut cei de acolo (n.r. - se referă la Realitatea Plus). Să se vadă că șantajiștii și manipulatorii primesc pedepse dure. Să fie un exemplu!”

















