Duminică, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că transplantul pulmonar nu se mai face în România.
El a declarat că pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România, pentru că acreditarea Centrului de Transplant al Spitalului Clinic „Sfânta Maria” a expirat pe 9 martie.
„Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România. În România Centrul de Transplant al Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti, care era singura unitate din ţară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare, unitate care a efectuat de altfel opt transplanturi pulmonare în ultimii ani între care şase pacienţi încă trăiesc a pierdut acreditarea. A expirat acreditarea la data de 9 martie şi spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia”, a precizat Voiculescu într-o conferinţă de presă.
El a precizat că s-a încheiat deja un acord cu Italia, care presupune şi reglementează colaborarea dintre ANT şi Institutul Naţional de Sănătate Centrul Naţional de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar.
„Am încheiat deja un acord între România şi Italia privind transplantul pulmonar (...). În acest moment există o şansă la viaţă pentru pacienţii români aflaţi pe lista de transplant pulmonar de la ANT şi prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia. Vorbim despre 10 centre de transplant, zece centre din Italia. (...) Ne aşteptăm să fie mai mulţi pacienţi care să aibă nevoie de transplant pulmonar, vor putea să intre pe o listă de aşteptare alături de cetăţeni italieni. Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare pe an, asta este ceea ce s-a putut obţine în acest moment, nu se pot efectua mai mult de cinci transplanturi pulmonare în Italia pe an”, a explicat Vlad Voiculescu, conform Agerpres.
„Avem, de asemenea, discuţii avansate cu un centru de transplant din Franţa pentru a primi pacienţi români cu recomandare de transplant pulmonar, de asemenea pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialişti pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonare în România. Este clar, aşa cum era şi în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici, în România, capacitatea de transplant pulmonar, capacitatea de a efectua transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în ţară care să poată să efectueze în mod autonom această procedură chirurgicală şi mai ales ne-am dori să avem pneumologi talentaţi şi antrenaţi în a diagnostica pacienţii şi a-i îngriji înainte şi mai ales după transplantul pulmonar. Ştim că aceasta este o provocare”, a punctat Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu îi trimite pe români să se opereze în afara țării! Acest transplant nu se mai face în România
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 04-04-2021 18:20
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



