Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un document care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.
Acest decret prevede creşterea efectivelor armatei ruse cu 137.000 de soldaţi, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Astfel, efectivele armatei ruse vor ajunge astfel la 1.150.628 de militari, în conformitate cu decretul care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.
Liderul de la Kremlin stabilise în noiembrie 2017 la 1.013.628 numărul militarilor armatei ruse, după prima creştere a efectivelor militare decisă atunci prima dată după aproape un deceniu.
După noua creştere a efectivelor armatei ruse şi luând în calcul de asemenea personalul său civil, aceasta va ajunge la un total de peste două milioane de membri.
Vladimir Putin a semnat un decret care intră în vigoare la 1 ianuarie 2023! Liderul de la Kremlin mărește capacitatea armatei sale
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 25-08-2022 16:00
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



