Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a afirmat, în cadrul conferinței de presă comune cu Emmanuel Macron, președintele Franței, într-un moment în care îl critica pe președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski: „Fie că îţi place sau nu, frumoasa mea, trebuie să înduri!”.
Marți, Moscova a încercat să explice ce vrut să zică șeful de stat rus.
Kremlinul a încercat să explice marţi o remarcă din ajun a preşedintelui rus Vladimir Putin pe care liderul de la Kremlin a făcut-o într-un moment în care îl critica pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe care numeroşi internauţi şi observatori au interpretat-o drept o glumă despre viol, relatează France Presse, citată de Agerpres.
În cursul conferinţei de presă cu omologul său francez Emmanuel Macron, Putin îl atacase pe Volodimir Zelenski pentru că acesta din urmă se arătase critic faţă de unele elemente ale planului de pace în estul Ucrainei, negociat în 2015 între Kiev şi Moscova, cunoscut sub numele de Acordurile de la Minsk.
„Fie că îţi place sau nu, frumoasa mea, trebuie să înduri!”, comentase - în versuri - Vladimir Putin.
Remarca a suscitat o vie dezbatere pe segmentul rusesc de internet, unii dintre criticii la adresa lui Putin denunţând o remarcă prin care era legitimat un viol, pe când alţii au văzut în aceasta mai degrabă un fel de a certa un copil sau o referire la un banc fără perdea din epoca sovietică.
„Preşedintele rus vrea să spună că, atunci când un stat a acceptat să-şi asume nişte obligaţii, trebuie să le şi respecte”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Conform site-ului Dslov.ru, remarca făcută de Putin este de fapt o expresie provenită din parafrazarea unor versuri din basmul ''Domniţa adormită şi cei şapte voinici'', al lui A.Puşkin, cărora li s-a dat o conotaţie obscenă.
Preşedintele rus este cunoscut pentru remarcile sale controversate. El şi-a comparat de exemplu criticii cu nişte maimuţe sau a afirmat că opozantul său nr.1 Aleksei Navalnîi, care a acuzat de otrăvirea sa Kremlinul, ar fi de mult mort dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa.
Vladimir Putin, către Volodimir Zelenski: 'Fie că îţi place sau nu, frumoasa mea, trebuie să înduri!'/Ce a vrut să zică președintele Rusiei
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-02-2022 14:51
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

12 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



