Vladimir Putin, în timpul discuției cu Emmanuel Macron: 'Luptătorii naționaliști ucraineni trebuie să renunțe la rezistență și să depună armele'

Autor: Ion Motea

Publicat: 29-03-2022 21:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că forţele ucrainene care apără portul strategic Mariupol, asediat de mai multe săptămâni de trupele Moscovei, trebuie să armele pentru ca civilii din oraş să poată primi ajutor.


"Pentru a găsi o soluţie la situaţia umanitară dificilă din acest oraş, luptătorii naţionalişti ucraineni trebuie să renunţe la rezistenţă şi să depună armele
", a afirmat Putin, conform unui comunicat al Kremlinului care rezumă o discuţie telefonică avută de preşedintele rus cu omologul său francez Emmanuel Macron, potrivit AFP.


Conform sursei citate, Putin l-a informat pe Macron în legătură cu "
măsurile luate de armata rusă pentru a furniza un ajutor umanitar de urgenţă şi pentru a asigura evacuarea în siguranţă a civililor" în Ucraina.


Kremlinul a adăugat că cei doi lideri au discutat despre negocierile ruso-ucrainene de marţi de la Istanbul şi despre chestiunile legate de decizia Moscovei de a cere plata în ruble a exporturilor sale de gaz.



"S-a convenit să se continue contactele" între Putin şi Macron, a adăugat Kremlinul.


De partea cealaltă, Palatul Elysee a anunţat la rândul său după discuţie că "în acest moment nu sunt întrunite" condiţiile pentru a lansa în următoarele zile o operaţiune umanitară în ajutorul locuitorilor din oraşul asediat Mariupol.

Macron i-a prezentat această operaţiune de evacuare - propusă de Franţa, Turcia şi Grecia - lui Putin, care a spus că "se va gândi" înainte de a da un răspuns, a adăugat preşedinţia franceză.

Vezi și:


Vladimir Putin va apăsa pe ‘butonul roșu’ când Rusia se va simți amenințată! Dmitri Peskov: ‘Avem un concept de securitate care spune foarte clar’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri