Donald Trump a făcut o nouă declarație legată de Vladimir Putin, pe care l-a amenințat recent cu sancțiuni economice grave, ținând cont de faptul că rusul nu a dat semne că ar dori oprirea războiului din Ucraina.
Președintele Statelor Unite ale Americii a pus ținta pe liderul de la Kremlin, într-o conferință de presă la care a participat și prim-ministrul britanic Keir Starmer, întrucât cei doi au vorbit la reședința rurală a celui menționat la urmă, în cadrul vizitei lui Donald Trump în Regatul Unit.
Donald Trump, despre Vladimir Putin: „M-a dezamăgit cu adevărat”
În urma discuțiilor purtate cu Starmer despre probleme comerciale și diplomatice, președintele american a declarat că Putin l-a „dezamăgit cu adevărat”, relatează presa din străinătate.
După cum a fost cazul și în urmă cu doar câteva zile, Trump a reiterat faptul că a crezut că războiul din Ucraina va fi „cel mai ușor” de oprit. El se baza pe faptul că îl cunoaște pe Putin, însă, în accepțiunea lui, ura dintre liderul Federației Ruse și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a îngreunat totul.
Ulterior, Donald Trump a mulțumit NATO pentru obiectivul de a ajunge la 5% în ecuația cheltuielilor cu apărarea.
„Mulțumesc minunatului șef al NATO pentru munca depusă. Trimitem multe arme către NATO, iar NATO plătește integral pentru ele”, a afirmat americanul
Iată ce a mai spus Donald Trump: „Luptăm foarte tare în legătură cu Israel și Gaza. Ce se întâmplă acolo este complex. Va fi rezolvat”.
CITEȘTE ȘI: Călin Georgescu a făcut declarații fără precedent în față la IPJ Ilfov. Care e legătura sa cu Donald Trump
„Ce se întâmplă cu Rusia?”
Recent, după ce mai multe drone ale Moscovei au intrat în spațiul aerian al Poloniei, Trump a postat o reacție scurtă pe Truth Social.
„Ce se întâmplă cu Rusia, care încalcă spaţiul aerian polonez cu drone? Hai că începe!”, a notat el pe rețeaua socială.
În acest context, președintele SUA a vorbit cu omologul său din Polonia. Liderul de la Casa Albă și-a exprimat sprijinul pentru Europa, după provocarea lansată de ruși.
„Tocmai am vorbit la telefon cu preşedintele american Donald Trump despre multiplele încălcări ale spaţiului aerian polonez de către dronele ruseşti. Această conversaţie face parte dintr-o serie de consultări pe care le-am purtat cu aliaţii noştri. Discuţiile au reafirmat unitatea noastră”, a devoalat Karol Nawrocki pe X
TE-AR PUTEA INTERESA: Băsescu știe data la care Putin poate bate la ușa de intrare în România. Urmează zile decisive














