Vladimir Putin a fost de-acord să lase să se vadă o parte din viaţa lui personală. Dictatorul de la Kremlin și-a deschis pentru prima dată pentru public ușa apartamentului său, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului „de casă” Pavel Zarubin.
Președintele Rusiei i-a spus acestuia că a petrecut majoritatea nopților la Kremlin în ultimii trei ani.
Un tablou cu Alexandru al III-lea şi un pian
Locuinţa luxoasă a lui Putin, de la Kremlin, este înfrumuseţată cu un portret al împăratului Alexandru al III-lea, un conducător pe care Putin a declarat anterior că îl admiră. De asemenea, într-un colț al încăperii se află un pian alb, iar Putin a spus că are ocazia „foarte rar” să cânte la el.

Apartamentul respectiv a găzduit, în 2023, întâlnirea dintre Vladimir Putin şi președintele chinez Xi Jinping.
„Am avut un prânz de lucru, apoi, din prietenie, l-am invitat într-o altă cameră - apartamentul meu de aici, unde petrec mult timp în ultima vreme. Lucrez aici și rămân deseori peste noapte. Am stat lângă șemineu, am băut ceai și am discutat liniștit despre toate", a spus liderul de la Moscova în cadrul acelui interviu preluat şi de Antena 3.

Putin a mai cerut un armistiţiu
Vladimir Putin a mai cerut un armistiţiu pe fronul din Ucraina, în perioada 8-10 mai. Kremlinul a anunţat că armistiţiul de trei zile propus de Moscova, între 8 şi 10 mai, are ca scop „testarea pregătirii” Kievului de a face pace, Ucraina declarând, la rândul său, că este vorba de o încetare a focului prea scurtă pentru negocieri serioase.
„Scopul armistiţiului de Paşte propus de Rusia (în aprilie, n.red.), precum şi iniţiativa actuală de a declara un armistiţiu în timpul festivităţilor din 8, 9 şi 10 mai este de a testa disponibilitatea Kievului de a găsi o cale pentru o pace durabilă pe termen lung”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Dacă va intra în vigoare, armistiţiul va cuprinde zilele de 8 mai, 9 mai - când Putin va găzdui lideri internaţionali, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping, pentru a sărbători victoria asupra Germaniei naziste - şi 10 mai.



















