La început de februarie, Cătălin Măruță a avut ultima emisiune la PRO TV, după 18 ani pe post. La scurtă vreme, a și găsit un contract extrem de bun, cu cei de la Vodafone. Nu a semnat doar el, ci întreaga familie, de la fiica sa până la Andra.
Nu este un secret că fostul prezentator TV are colaborări cu multe branduri mari și chiar propriul podcast de unde scoate sume consistente. Mai nou, a semnat și cu cei de la Vodafone, atât el, cât și Eva, David, Andra. Este un contract de familie.

„Unele colaborări cresc în timp și devin mai mult decât proiecte. Devin relații construite pe încredere, pe oameni și pe valori comune. Iar când drumul merge mai departe, îți dai seama că nu e întâmplător. De data asta, continuarea ne găsește și mai aproape de ceea ce suntem noi, ca familie
Iar pentru mine asta face totul și mai personal. Mă bucur mult că povestea cu Vodafone continuă prin campania «Potriveala perfectă» un nume care, sincer, spune exact ce simt și eu după parcursul nostru”, spune Cătălin Măruță pe Instagram, stâng lângă Cătălin Gurău, managerul Vodafone România.
Cât ar încasa Cătălin Măruță de Vodafone România
Campania „Potriveala Perfectă”, așa cum am menționat, include toată familia Măruță. În publicitate, pachetele de familie sunt mult mai scumpe, deoarece livrează audiențe din categorii diferite. Dacă adăugăm și imaginea Andrei, care are printre cele mai mari tarife, cresc sumele categoric.

Un contract „ambasador de brand” pe un an implică exclusivitate pe categoria telecomunicatii. Pe scurt, între 50.000 și 100.000 euro pe an măcar ar încasa Cătălin Măruță. De la PRO TV, se spune că lua 12.000 de euro pe lună.
Pleacă la Antena 1, după despărțirea de PRO TV?
Cătălin Măruță, în cadrul podcastului fiicei sale, Eva, a anunțat că va lua o pauză de la televiziune. Nu are nimic semnat cu alt post, nici cu Antena 1, care ar fi, totuși, o variantă cândva.

„Unele lucruri sunt în felul următor. Vrei să îți pun o mică istorie? Eu am început la un post de televiziune oarecum local, după care m-am dus la Televiziunea Română, după care am avut o mică perioadă pe la Realitatea TV, dar visul meu întotdeauna a fost să fiu la PRO TV. (…) La un moment dat am zis că și dacă o singură zi prezint la PRO TV mi-am îndeplinit visul. Dacă nu va funcționa emisiunea, o să mă întorc să fac avocatură, pentru că eu am terminat Facultatea de Drept. A funcționat și a mers. 18 ani zi de zi, 18 ani frumoși, cu oameni minunați.
Pe mine la PRO TV m-a dus Mona Segall și întotdeauna am fost recunoscător oamenilor cu care am lucrat. Chiar dacă emisiunea de la PRO TV s-a încheiat, eu păstrez legătura cu ei”.
Referitor la zvonul unei mutări la Antena 1, prezentatorul a continuat sincer: „Dacă mă duc la Antenă. Vrei să fiu sincer cu tine? (…) Ideea e în felul următor. Cred că trebuie să treacă puțin timp… Eu vreau să mai fac televiziune, dar că va fi o altă televiziune, că va fi tot la PRO TV o altă emisiune, asta timpul va decide. Îmi place și mă simt bine să fac televiziune, dar nu știu dacă la PRO TV sau Antena 1. Nu știu să răspund 100%. E o decizie pe care mi-ar plăcea să o iau cu familia”, a spus Cătălin Măruță.














