Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis în alocațiunea sa zilnică adresată ucrainenilor că lumea începe să recunoască că a făcut o greşeală în 2014, când a decis să nu răspundă cu toată forţa la primii paşi agresivi ai Rusiei, scrie news.ro
”Nu vom uita că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început odată cu ocuparea Crimeei. Rusia a transformat peninsula noastră, care a fost şi va fi întotdeauna unul dintre cele mai bune locuri din Europa, într-unul dintre cele mai periculoase locuri din Europa. Rusia a adus în Crimeea represiune pe scară largă, probleme de mediu, deznădejde economică şi război. Prezenţa ocupanţilor ruşi în Crimeea este o ameninţare pentru întreaga Europă şi pentru stabilitatea globală. Regiunea Mării Negre nu poate fi sigură atât timp cât Crimeea este ocupată. Nu va exista o pace stabilă şi durabilă în multe ţări de pe malul Mării Mediterane atât timp cât Rusia va putea folosi peninsula noastră ca bază militară”, a declarat Zelenski.
”Acest război rusesc împotriva Ucrainei şi împotriva întregii Europe libere a început cu Crimeea şi trebuie să se încheie cu Crimeea - cu eliberarea ei. Astăzi este imposibil de spus când se va întâmpla asta. Dar adăugăm constant componentele necesare formulei de eliberare a Crimeei”, a adăugat el.
Preşedintele ucrainean a anunţat lansarea Platformei Crimeea - o platformă diplomatică cheie pentru activitatea de eliberare a Crimeei. ”Platforma Crimeea va funcţiona şi anul acesta. Ne pregătim deja pentru acest summit”, a precizat el.
Preşedintele Ucrainei a susţinut că subiectul Crimeea există pe toate platformele internaţionale unde se discută războiul rusesc împotriva ţării sale.
”Istoria răspunsului global la ocuparea Crimeei de către Rusia, sau mai degrabă lipsa unui astfel de răspuns, este acum unul dintre cele mai bune argumente pentru intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei. Lumea începe să recunoască că a făcut o greşeală în 2014, când a decis să nu răspundă cu toată forţa la primii paşi agresivi ai Rusiei”, consideră liderul de la Kiev, scrie news.ro
Volodimir Zelenski arată cu degetul spre Europa: Lumea începe să recunoască că a făcut o greșeală când a decis să nu răspundă cu toată forţa la primii paşi agresivi ai Rusiei
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

11:49Externe
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

08:29Actual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

10:46Actual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

09:36Actual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

09 febExterne
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

09:00Actual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa
Articole Similare

14:31Externe
„Europa cu două viteze”, noul plan al Ursulei von der Leyen. Cum vrea șefa CE să dea un nou suflu economiei de pe bătrânul continent

11:49Externe
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febExterne
SUA înăspresc controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

09 febExterne



