Volodimir Zelenski, discurs în Parlamentul României: Ucraina nu este ultima ţintă a agresiunii ruseşti

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 04-04-2022 20:15

Actualizat: 04-04-2022 20:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele Ucrainei a vorbit luni în Parlamentul României. Acesta a transmis că Ucraina nu este ultima ţintă a agresiunii ruseşti, ocupanţii ruşi dorind să treacă de Mikolaev ca să ocupe Odesa iar de la Odesa la Moldova, scrie news.ro


 


 


„Numele oraşului nostru Bucea va rămâne în istoria lumii, în istoria uciderii oamenilor. Până acum ştim de peste 300 de oameni torturaţi, oameni simpli, locuitori ai unui oraş simplu. Au fost cu mâinile legate la spate, împuşcaţi în ceafă sau în ochi”, a spus Zelensky.


Zelenski a afirmat că autoturisme au fost strivite de tancuri, că femei şi fete au fost violate, că militarii au torturat oamenii şi că există motive să creadă că numărul victimelor e şi mai mare.


 

"Pe site-ul agenţiei ruse de ştiri a fost emis un articol care justifica genocidul ruşilor. Aceasta e una dintre dovezile împotriva ruşilor", a declarat el.

Zelensky a făcut trimitere, în discursul său, la căderea regimului comunist din România şi la Nicolae Ceauşescu, cel care ducea România către „izolare de întreaga lume şi de tot ce înseamnă progres”
„Poporul român s-a ridicat şi s-a apărat doborând un regim care era inadecvat, pentru că era singura cale”, a spus preşedintele ucrainean, care a făcut comparaţia între România de dinainte de 1989 şi situaţia în care Rusia se află acum.

„Stimate popor român, împreună trebuie să oprim aceşti oameni inadecvaţi care s-au obişnuit să nu fie pedepsiţi, că li se permite orice. (...) Ucraina nu este ultima ţintă a agresiunii ruseşti, ocupanţii ruşi vor că treacă de Mikolaev ca să ocupe Odesa iar de la Odesa urmează Moldova. (...) Este fundamental să apărăm independenţa Moldovei iar asta înseamnă securitatea în întreaga regiune a Dunării, în prezent pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe de est şi a Mării Negre.

El a cerut ca România să închidă porturile şi să oprească tranzitul navelor către Rusia, să înceteze importurile din Rusia, indiferent de tipul de produs.

Zelensky a cerut ca fiecare să facă tot ce poate face pentru ca militarii ruşi să răspundă pentru infracţiunile comise pe teritoriul ucrainean.

„Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie pentru a impune dreptatea, sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele de refacere a Ucrainei de după război”, a adăugat preşedintele Volodimir Zelensky, mulţumind poporului român pentru ajutorul dat refugiaţilor care se află în România, scrie news.ro

 

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri