Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, a transmis marți că a fost refuzat de oficialii de la Kiev când a propus să facă o vizită în capitala Ucrainei, scrie news.ro
Frank-Walter Steinmeier dezvăluie că ar fi urmat să efectueze această vizită împreună cu omologii săi polonez, Andrzej Duda, şi ai ţărilor baltice.
”Eram pregătit să o fac, însă a trebuit să iau act de faptul că Kievul nu dorea”, a declarat Frank-Walter Steinmeier în cadrul unei vizite la Varşovia.
Preşedintele francez în exerciţiu, Emmanuel Macron, a declarat marţi că nu vrea să cedeze acestei ”mode” de a se duce la Kiev, în urma mai multor vizite în capitala ucraineană ale unor lideri ai Uniunii Europene (UE).
Frank Walter Steinmeier a subliniat marţi că nu-şi imaginează o ”întoarcere la normal” cu Rusia guvernată de către omologul său rus, Vladimir Putin.
Şeful statului german a evocat necesitatea acceptării preţului pe care riscă să-l cauzeze acest război rus ţărilor democratice.
”Acest război ne va cere susţnerea, capacitatea de a ne apăra, dispoziţia de a suporta schimbări mult timp de-acum înainte”, avertizează preşedintele Germaniei, conform news.ro
Volodimir Zelenski 'joacă' tare! Refuz categoric pentru președintele Germaniei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

08 febActual
Utilizatorii iPhone, avertizați asupra colectării masive de date de către aplicații

08:22Actual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09:01Actual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește

15:08Actual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au
Articole Similare

26 minute în urmăExterne
SUA înăsprește controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

17:38Externe
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

13:50Externe
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

13:16Externe
Un italian a adormit la birou și a fost dat afară din cadrul companiei, însă a găsit dreptatea în instanță. Cu ce s-a ales bărbatul

12:17Externe



