Volodimir Zelenski: 'Pentru noi, întrebarea din prezent este una shakespeariană: a fi sau nu a fi. Avem un răspuns definitiv: a fi. Vrem ajutorul statelor civilizate'

Autor: Ion Motea

Publicat: 08-03-2022 21:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat parlamentarilor britanici din Camera Comunelor, prin intermediul unei intervenții video în direct: 'Suntem recunoscători pentru tot ajutorul oferit, dar vă rog să creşteţi presiunea sancţiunilor şi să recunoaşteţi Rusia drept stat terorist'.


 

"Doamnelor şi domnilor, mă adresez tuturor cetăţenilor din Marea Britanie. Mă adresez ca cetăţean, preşedinte al unei ţări mari, cu un vis. Mi-ar plăcea să vă vorbesc despre cele 13 zile de război, război pe care nu l-am început şi nici nu l-am dorit, însă trebuie să îl purtăm. Nu vrem să pierdem ce e al nostru, nu vrem să ne pierdem ţara, aşa cum nici voi nu aţi vrut să vă pierdeţi ţara când naziştii au declanşat războiul”, a precizat Zelenski.



Preşedintele ucrainean a comparat lupta Ucrainei împotriva Rusiei cu efortul britanicilor împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.





Am fost atacaţi cu rachete de croazieră la 4 dimineaţa. S-au trezit toţi, copii, femei, toată Ucraina. Şi de atunci nu am mai dormit. Am luptat pentru ţara noastră. În ziua a doua, ne-am înfruntat cu atacuri aeriene. Armata noastră ne-a arătat cine suntem şi am putut să vedem cine sunt oameni şi cine sunt bestii”, a adăugat el.

În 13 zile de război, peste 50 de copii au fost ucişi. Aceştia sunt copii care ar fi putut trăi, dar aceşti oameni i-au luat de lângă noi. Marea Britanie, Ucraina nu a vrut acest război, Ucraina nu a vrut să devină mare, dar a devenit mare în aceste zile. Salvăm oameni, deşi luptăm cu una dintre cele mai mari armate din lume. Trebuie să luptăm contra rachetelor”, a afirmat el.

Bombardamentele nu ne-au distrus”, a subliniat preşedintele.

Pentru noi, întrebarea din prezent este una shakespeariană a fi sau nu a fi. Avem un răspuns definitiv: a fi. Nu vom renunţa şi nu vom pierde. Vom lupta până la capăt pe mare, pe cale aeriană, pe uscat, indiferent de costuri. Vom lupta în păduri, pe câmp, pe străzi. Vom lupta pe malurile râurilor. Vrem ajutorul statelor civilizate. Suntem recunoscători pentru tot ajutorul oferit, dar vă rog să creşteţi presiunea sancţiunilor şi să recunoaşteţi Rusia drept stat terorist... Slavă Ucrainei, Slavă Marii Britanii", a conchis Zelenski, conform news.ro.

Preşedintele Ucrainei a fost ovaţionat de parlamentarii britanici la finalul discursului.

Vezi și:


Ieșire a lui Volodimir Zelenski: ‘Boicotați importurile din Rusia. Când cineva își pierde mințile, trebuie să scăpăm de frică și să uităm de comerț’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri