În primele şase luni ale acestui an fost făcute atât tranzacţii care au vizat achiziţii de proiecte, cât şi unele care au au avut ca obiect preluarea controlului integral a unor co-proprietari asupa unor proiecte, scrie News.ro.
Investiţiile imobiliare de pe piaţa românească, din perioada ianuarie-iunie a anului curent, au totalizat 340 milioane de euro, nivel cu 80% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor firmei de consultanţă imobiliară JLL.
Bucureştiul conduce pe piaţa locală, atrăgând 48% din tranzacţiile finalizate, urmat de Sibiu cu 28%, se arată în studiul "Bucharest City Report Q2 2016" realizat de JLL.
Volumele au fost echilibrate din punct de vedere al segmentelor de piaţă între retail (45%) şi birouri (38%), în timp ce sectorul industrial a atras 17% din tranzacţii. De menţionat, că 8% din volumul tranzacţiilor reprezintă preluarea unei clădiri de birouri de către banca finanţatoare.
Cea mai mare tranzacţie înregistrată în prima jumătate a anului a fost achiziţia Sibiu Shopping City de către NEPI de la ARGO pentru 100 milioane de euro. O altă tranzacţie notabilă este consolidarea poziţiei GTC în complexul City Gate prin achiziţia participaţiei de 40% deţinută de Bluehouse în proiect.
”Previziunile macroeconomice pentru România par pozitive, cu o prognoză privind creştere economică care a fost menţinută la 4,2% chiar şi după rezultatul referendumului din Marea Britanie. Acest lucru ar trebui să facă din România unul dintre performerii din Europa în 2016”, potrivit studiului.
Cei mai activi cumpărători din prima jumătate a anului au fost NEPI (124 milioane de euro) şi GTC (80 milioane de euro), fiecare dintre aceştia realizând câte două tranzacţii.
Randamentele pe piaţa de birouri sunt de 7,5%, cu doar 0,25 puncte procentuale mai mari decât cele de pe piaţa de retail (7,25%), în timp ce proiecte industriale au randamente de 9%.
Randamentele s-au redus cu 0,25-0,5 puncte procentuale în ultimele 12 luni, dar analiştii JLL nu estimează o nouă scădere pentru a doua parte a anului.
Volumul tranzacţiilor cu proiecte imobiliare în România a crescut cu 80% în primul semestru
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

25 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



