Întrebat dacă și pensiile militarilor, ce au o valoare de până în 2.500 de lei, ar urma să crească cu 10% în ianuarie 2022, ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că la această întrebare ar trebui să răspândă miniștrii de profil.
Marius Budăi a ținut să sublinieze că nu evită răspunsul, însă, în opinia sa, cel mai bine ar fi ca fiecare să vorbească acolo unde se pricepe.
„Cu tot respectul, nu evit răspunsul, dar tare mi-aș dori să discutați cu miniștrii care au în coordonare aceste pensii. Eu am informații, dar cel mai bine este ca fiecare să vorbim acolo unde ne pricepem și unde avem și fișa postului”, a afirmat Marius Budăi.
Vezi și Ministrul Muncii, Marius Budăi: Toți pensionarii din România, care au pensie egală sau mai mică cu 1.600 de lei, să aibă în ianuarie 2.200 de lei
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, Ordonanța de Urgență pentru majorarea valorii punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari, începând cu luna ianuarie a anului viitor.
Astfel, valoarea punctului de pensie crește de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 lei. Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede că începând cu anul 2023 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică, transmite Ministerul Muncii.
În ceea ce privește indemnizația socială pentru pensionari, Guvernul a aprobat majorarea de la 800 lei la 1.000 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 25%.
Vezi și
EXCLUSIV Mii de polițiști amenință cu demisiile, dacă se impune Certificatul Covid la locul de muncă: ‘Dacă voiau, se vaccinau până acum’
EXCLUSIV Manifest al polițiștilor împotriva introducerii Certificatului Covid! ‘Libertate fără certificate’
Se pune presiune pe Guvernul PNL-PSD-UMDR! Se cer majorări de salariu și noi angajări la ANPC! ‘Contextul pandemic ne-a injumătățit. 2.000-2.000 și ceva de lei pe lună pentru un comisar debutant, insuficienți pentru a trăi’
Vor crește pensiile militare în ianuarie 2022? Răspunsul ministrului Muncii, Marius Budăi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 15-12-2021 15:18
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



