Vot de la 16 ani în România, noua găselniță a lui Mircea Geoană. Candidatul la prezidențiale a venit cu propunerea în fața tinerilor

Autor: Luciana Polite

Publicat: 18-09-2024 18:59

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Zilele acestea, Mircea Geoană a oprit un grup de tineri, pe stradă, în plină zi, să întrebe cum ar vedea varianta de vot de la 16 ani. Puși în fața unei astfel de situații, au răspuns că ar fi de acord. Candidatul la alegerile prezidențiale ia în considerare să le dea acest drept minorilor, chiar dacă legea prevede clar că de la 18 ani sunt luați în considerare. Inclusiv înainte de a intra în cursa electorală și-a manifestat această dorință.

Proaspăt ieșit din funcția de secretar general adjunct al NATO, independentul a mers, cu o echipă profesionistă, să filmeze o discuție cu un grup de minori, care se aflau în fața unui magazin de cosmetice. I-a întrebat dacă ar fi de acord să pună ștampila de la 16 ani. Bineînțeles, opțiunea a fost privită cu optimism.

„Știați că vrem să coborâm vârsta de vot la 16 ani? Da, vorbesc serios. Se întâmplă în toată Europa. Acum, în Malta, au făcut-o, în Grecia, la fel. Unii au 16, unii au 17, în funcție de alegeri, dar eu cred că tinerii și tinerele de acum se maturizează atât de repede încât știu ce vor. Ar fi foarte bine. Sunt acum mulți care votează prima dată.

La ultimele alegeri au votat mai mulți tineri de 18 ani și un pic mai mult decât cei de 25. Sunt foarte implicați și interesați de ce se întâmplă. Dacă vi se pare bună ideea și vă place, o facem”, le-a spus Mircea Geoană.

CITEȘTE ȘI: Cât de bolnav este Mircea Geoană. Candidatul independent la președinția României a dezvăluit care este starea sa de sănătate

Mircea Geoană vrea să implementeze dreptul de vot de la 16 ani, dacă va fi ales. Promisiunea pe care a făcut-o încă din vara anului 2024

În cadrul unei emisiuni, candidatul pentru cursa de la Cotroceni a transmis că vrea să dea dreptul de vot de la 16 ani pentru tinerii din țara noastră. În argumentația sa, a dat exemplu alte țări, unde s-a văzut clar că cei care au avut între 18 și 25 de ani au venit în număr mare la urne.

„Eu sunt foarte convins că dacă am da vârsta de vot de la 16, 17 ani, am face un lucru foarte bun. Aceștia foarte tineri, chiar dacă nu au dreptul de a vota, influențează familia. Îi trage de mânecă să se ducă. Aș duce votul la 16 ani fără probleme, fără ezitare. Sunt deja maturi. Tinerii de acum sunt oameni în toată firea, trebuie să le dăm drept de decizie”, a spus Mircea Geoană, în emisiunea Politică și Sport, de la Fanatik.

CITEȘTE ȘI: Gafa impardonabilă făcută de Mircea Geoană, în direct. Întrebarea simplă ce i-a pus capac candidatului la alegerile prezidențiale

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri