Vrei să mănânci la restaurantul lui Mircea Dinescu? Nu trebuie să ajungi la Cetate. Scriitorul are un local şi în Centrul Vechi din Bucureşti, iar un vlogger a prezentat bonul cu preţurile. FOTO

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 25-04-2025 08:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mircea Dinescu, scriitor şi realizator TV, şi-a investit banii în domeniul HoReCa. Pe lângă celebrul restaurant de la Cetate, Dinescu este proprietarul şi a unui pub din Centrul Vechi din Bucureşti.

Localul ”Lacrimi și Sfinți” a fost vizitat de un vlogger, care a publicat bonul primit în urma consumației de acolo.

Citiţi şi: Manevra lui Victor Ponta recunoscută după 11 ani. A dat undă verde inundării satelor românești pentru a fi salvat Belgradul

Restaurant cu preparate tradiţionale

Clienţii lui Mircea Dinescu au remarcat că localul din Centrul Vechi se remarcă prin preparatele tradiționale. Aici, oricine are ocazia să încerce rețete vechi de 100 de ani, dar reinterpretate pentru gusturile din prezent.

”Restaurantul Lacrimi și Sfinți, din Centrul Vechi. Aici sunt mare parte dintre restaurantele vedetelor. Restaurantul lui Mircea Dinescu are ceva vechime și este cunoscut pentru turiști și pentru specificul românesc pe care-l servește aici. Noi suntem aici să testăm și să ne dăm cu părerea”, a spus Matei Teodoru.

Vloggerul acesta şi iubita lui au comandat mai multe feluri de mâncare, special pentru a-și putea crea o impresie. Cei doi clienţi au mâncat salată de boeuf, chiftelele marinate, copanul de rață, cartofii cu rozmarin, chiflele de casă, ciorba de pui a la grec și un suc de portocale.

Nota de plată? 212 lei.

nota de plata

Cât costă bunătățile culinare

Restaurantul ”Lacrimi și Sfinți” are următoarele preţuri:

  • o porție de cartofi cu rozmarin a costat 19 lei

  • o chiflă de casă a avut prețul de 8 lei

  • o porție de ciorbă de pui a la grec: 34 lei

  • porția de salată de boeuf a fost 31 de lei

„Avem un total de 212 lei pentru 2 persone, ceea ce include, totuși, un antreu, o ciorbiță, 2 feluri principale și băutura. Mi se pare destul de ok pentru Centrul Vechi.

Nu e nici puțin, cu tot cu tips avem 233 de lei. Te poți încadra în bugetul acesta la multe restaurante bune din București. Pentru, totuși, persoanele care frecventează Centrul Vechi, cred că o să fie decent, să spunem așa.

Mai ales dacă vine un străin și transformă prețurile în euro, 45 de euro pentru o masă de 2 persoane o să zică că e destul de ok”, a fost concluzia vlogger-ului.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri