"De mâine, 8 februarie, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor/dealerilor auto pentru înscrierea în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus. Persoanele juridice își pot crea conturile, începând cu aceași oră, în aplicația noastră informatică pusă la dispoziția beneficiarilor", a transmis AFM
Programul „Rabla Clasic”
Programul Rabla Clasic din anul 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unui autoturism nou cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP. Pentru achiziţia unui autovehicul nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.
Programul „Rabla Plus”
Programul Rabla Plus 2022, pentru cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in, acordă următoarele tipuri de vouchere: un eco-tichet de 20.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WLTP (cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi); un eco-tichet de 23.000 de lei, pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WTLP (cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi); un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi; un eco-tichet de 48.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi.


















