Vremea la mare și la munte în minivacanța de 1 mai. Chiar dacă au 4 zile libere, românii nu și le vor putea petrece în concediu pe toate, conform prognozei ANM

Autor: Luciana Polite

Publicat: 30-04-2025 15:52

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Cu ocazia zilei de 1 mai, mulți români vor avea o minivacanță de 4 zile, pe care și-o pot petrece așa cum poftesc. Fie că vor la mare, la munte sau la Dunăre, Elena Mateescu, director ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a venit cu prognoza meteo. Se pare că planurile de concediu nu se vor potrivi exact cu starea vremii, în multe regiuni.

Potrivit datelor transmise de Elena Mateescu, de 1 mai ne așteptăm, în general, la temperaturi bune în întreaga țară. Cei care s-au orientat către litoral vor avea vreme bună, în special pe timp de zi, atât la malul Mării Negre, cât și în Delta Dunării. Totuși, varianta cu somnul în aer liber nu este o opțiune deoarece seara va fi frig.

elena mateescu anm

„Într-adevăr, în minivacanța care începe mâine, vremea va fi frumoasă din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi în creștere față de zilele anterioare. Pentru litoral, mâine sunt prognozate valori între 19 și 21 de grade Celsius, iar vineri temperaturile vor fi ușor mai coborâte, între 16 și 18 grade. Sâmbătă estimăm temperaturi între 16 și 21 de grade, la fel și duminică, când se vor înregistra valori în același interval.

Minimele vor fi pozitive pe tot parcursul perioadei, cuprinse între 12 și 15 grade Celsius. Per ansamblu, se anunță o vreme predominant frumoasă, cu posibile intensificări ale vântului, mai ales în Delta Dunării. Pentru cei care aleg litoralul sau sud-estul țării, condițiile meteo vor fi, în general, favorabile”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.

CITEȘTE ȘI: Notificare de la Ministerul Muncii pentru pensionarii din România. Guvernul este gata să implementeze ceea ce și-a propus mai de multă vreme

Cum va fi vremea la munte, conform ANM, de 1 mai. Temperaturi ridicate se vor înregistra și în Capitală

Se pare că cine a optat pentru munte nu a făcut cea mai bună alegere. Sunt șanse destul de mari de precipitații și de furtuni cu descărcări electrice. Pe de altă parte, va fi cald atât în stațiune montane, cât și în Capitală.

„La munte, însă, este bine să aveți o umbrelă la îndemână. După-amiezile pot aduce fenomene de instabilitate atmosferică – averse și descărcări electrice de scurtă durată. Ultima lună de primăvară vine cu un regim termic apropiat de cel estival. Temperaturile vor depăși frecvent 25 de grade și se pot apropia chiar de 29 de grade.

Ecartul termic la nivel național, în perioada următoare, va fi între 16 și 29 de grade, inclusiv în Capitală, unde este posibil să se atingă 27-28 de grade, cu mici variații de la o zi la alta”, a adăugat șefa ANM, pentru sursa citată anterior.

CITEȘTE ȘI: Cum a ajuns „Lizuca”, celebra actriță în filmul pe care l-a văzut orice copil din comunism, măcar o dată. Diana Muscă a ales să se desprindă de țara în care este atât de cunoscută

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri