Vin veşti rele de la meteorologi: vremea se strică din nou! După ce weekendul trecut a fost sub imperiul furtunilor, iată că şi în zilele următoare sunt anunţate ploi torenţiale.
Alerta meteo transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă până luni în aproape toate regiunile din România. Din păcate, nici Bucureştiul nu scapă de toamnă, aici vremea schimbându-se radical începând de sâmbătă seară.
Vremea se strică din nou, unde va ploua torenţial
După câteva zile de soare şi cu temperaturi mai ridicate, meteorologii anunţă că vremea se strică din nou, în aproape toată România. Instabilitatea pune stăpânire pe ţară până luni, din păcate. Administraţia Naţională de Meterologie a emis o avertizare care intră în vigoare de joi, 3 octombrie, la ora 21.00, până sâmbătă, 5 octombrie, pentru în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Muntenieim unde va ploua neîncetat.
Duminică, 6 octombrie, vremea rea se mută în jumătatea de est a teritoriului, unde vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20-30 l/mp și pe arii restrânse peste 40-50 l/mp.
“În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40...50 km/h. Informarea de vreme rea este valabilă până luni, 7 octombrie, ora 10.00”, avertizează experţii meteo.
De asemenea, a fost emis şi un cod galben de vânt puternic, în intervalul 3 octombrie, ora 23 – 4 octombrie, ora 21.
„În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55...65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70...80 km/h”.
Cum va fi vremea în weekend, în Capitală
Veştile nu sunt bune nici pentru bucureşteni. După câteva zile de soare, sâmbătă seară vremea va deveni instabilă.
“Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate începând din orele serii, când vor fi averse și descărcări electrice. Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul ploilor.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade. Duminică, vremea se va răci și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade Celsius”.



















