Deşi pare greu de crezut urmează un weekend cu puţină zăpadă în România. Dacă acum o săptămână, meteorologii emiteau coduri portocalii de caniculă, vremea s-a stricat brusc.
Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă temperaturi scăzute, ploi, furtuni, lapoviţă şi chiar ninsori, în anumite zone. În multe ţări din Europa iarna a venit mult mai devreme, stratul de zăpadă fiind, la munte, chiar de jumătate de metru.
Zonele cu zăpadă în România
După o vară cu temperaturi de peste 40 de grade şi secetă, meteorologii anunţă o toamnă capricioasă. Ciclonul islandez face deja ravagii în mai multe ţări din Europa, iar acesta ar urma să aducă în România frig, lapoviţă şi chiar ninsori, spune Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Astfel, urmează câteva zile sub imperiul fenomenelor meteo extreme.
”Și în zona țării noastre, la acest moment, există o probabilitate foarte ridicată să avem precipitații mixte, ninsori, eventual pe crestele montane înalte, la altitudini foarte mari.
În aria județelor avertizate de cod portocaliu, cele nouă județe din partea de est a țării, cantitățile se vor situa la valori între 40-60l/m² izolat peste 70-80l/m², în condițiile în care media climatologică a unei luni septembrie în țara noastră se situează între 50-55l/m²”.
În Capitală şi în partea de sud-est încă se mai menţin temperaturile de peste 30 de grade Celsius, însă de sâmbătă după-amiază lucrurile se schimbă brusc în toată ţara.
“Dacă astăzi mai contăm pe valori de 30...31°, inclusiv în Capitală, deci în partea de sud-est a țării, deja în vest vorbim de valori de cel mult 18...20°. De mâine însă, răcirea va fi semnificativă, mai ales în regiunile intracarpatice, unde vom conta pe maxime doar între 8 până la 12°”, a mai explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Ciclonul islandez aduce coduri roşii în Europa
Ciclonul islandez Boris a adus temperaturi foarte scăzute, ploi torenţiale şi chiar ninsori abundente în multe ţări din Europa.
Acesta se îndreaptă către est, astfel că în acest weekend sunt sub cod roşu de precipitaţii Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Bosnia, dar și în sudul Germaniei. În aceste ţări, cantitățile de apă vor fi de 200 - 300 l/mp, iar vântul va bate cu putere. În Alpi, se prognozează ninsori şi mai puternice.

În Austria şi în Italia a nins ca în toiul iernii. Zăpada a luat prin surprindere atât autoritățile, cât și pe localnici.
”A nins toată noaptea și și vă mai ninge până mâine! Se așteaptă să fie un strat de trei ori mai mare decât este acum”, a scris pe Facebook un cetățean care a postat pozele cu zăpada uriașă.
Citeşte şi Ciclonul islandez ajunge în România. Ce aduce fenomenul meteo în ţara noastră? Va fi prăpăd



















