Tarom arată că în contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, compania a pus la dispoziția suporterilor echipei naționale a României două curse dedicate. Astfel, pe 26 Iunie, zborul special TAROM RO1301 va decola de la Otopeni la ora 08.50 și va sosi la Franfurt la 10.30 (ora locală). Pe data de 27 Iunie, cursa RO1302 va pleca din Frankurt la 11.30 și va reveni acasă cu suporterii, pe Otopeni, la ora 14.55 (ora locală a României). Biletele la aceste doua curse speciale dedicate fanilor Generației de suflet a fotbalului românesc care își doresc să trăiască fiecare clipa a meciului alături de echipa naționalei sunt puse în vânzare acum, direct pe site-ul companiei www.tarom.ro
„În contextul general al atmosferei EURO 2024, dar mai ales în cel special al meciului României, am încercat să venim în sprijinul fanilor echipei naționale cu două curse dedicate, astfel încât toți cei care vor să fie efectiv alături de fotbaliști, să poată cânta alături de ei imnul național, să îi încurajeze și să le arate suportul pe tot parcursul meciului. Credem că a putea face acest lucru pentru români este una dintre așteptările pe care le are față de TAROM publicul larg. Hai, România!, declară reprezentanții companiei.
Citește și: TAROM a fost salvat de la un dezastru programat! Guvernul României a aprobat planul de salvare
Despre TAROM
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.
Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA). Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de compania TAROM pot fi obținute accesând site-ul www.tarom.ro sau apelând gratuit Serviciul Call Center la numărul de telefon 004 021 99 78.
Vezi și: Compania din România care poate îngropa TAROM. Frații Pandel, de la Christian Tour, vor introduce rute noi cu plecare din Otopeni


















