Zeci de mii de concedieri în următoarea perioadă! Conducerea companiei de transport feroviar din Germania nu mai poate gestiona pierderile

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 30-07-2024 16:00

Actualizat: 30-07-2024 14:00

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Situație fără precedent la Deutsche Bahn, compania națională de transport feroviar din Germania. Pe fondul problemelor din ultimii ani, conducerea companiei a luat o decizie drastică. Astfel, în următoarea perioadă vor fi efectuate nu mai puțin de 30.00 de concedieri. 


Deutsche Bahn se confruntă cu mari probleme, pierderile financiare uriașe ajungând la 1,2 miliarde de euro în prima jumătate a anului 2024. Această perioadă a fost foarte dificilă pentru
companie, a cărei activitate a fost afectată de grevele frecvente, condițiile meteorologice extreme și numeroasele șantiere de construcție. Astfel, punctualitatea trenurilor pe distanțe lungi a scăzut la un nivel de 62,7%, comparativ cu 69,7% în aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, numărul pasagerilor a scăzut cu 6% în transportul pe distanțe lungi.

În aceste condiții, conducerea Deutsche Bahn a decis să concedieze nu mai puțin de 30.000 de oameni în următorii cinci ani. Această decizie drastică marchează un moment critic pentru companie și pentru industria feroviară germană. Anunțul acestor concedieri masive a stârnit îngrijorare în rândul angajaților și sindicatelor.


Măsura a venit și pe fondul presiunilor tot mai mari ale guvernului federal german pentru îmbunătățirea serviciilor și a dublării volumului de transport de pasageri și mărfuri pe șine.


(CITEȘTE ȘI: Constructorii din România s-au săturat! Pentru a renunța la intermediari și companii din străinătate, își construiesc propriile fabrici)

Concedieri în masă la Deutsche Bahn


Pentru a redresa situația financiară, conducerea Deutsche Bahne a decis să implementeze măsuri de austeritate dure. CFO-ul companiei, Levin Holle, a anunțat reducerea a aproximativ 30.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani, majoritatea în administrație.
„În viitor, trebuie să creăm mai multe trenuri cu mai puțini oameni”, a declarat Holle, citat de Focus Online.

Directorul executiv al Deutsche Bahn, Richard Lutz, a subliniat necesitatea modernizării infrastructurii feroviare, pe care a descris-o ca fiind „pur și simplu prea veche, prea rară și prea predispusă la eșec”. În acest sens, compania a demarat un plan de renovare generală, care include modernizarea completă a 41 de trasee până în anul 2031. Cu toate acestea, proiectele de construcție majore vor dura ani până să aibă un impact semnificativ.

În ciuda faptului că situația nu este deloc bună, directorul Levin Holle își păstrează optimismul. Acesta susține că vânzările în transportul pe distanțe lungi au fost semnificativ mai bune în iunie decât în lunile anterioare. Cu toate acestea, problemele rămân pentru Deutsche Bahn. În următoarea perioadă, compania trebuie să își demonstreze capacitatea de a se adapta și de a se redresa într-un mediu economic și operațional dificil.

(NU RATA: Abandonul lui Dorinel Umbrărescu, regele asfaltului din România. Ce se întâmplă, în realitate, cu Autostrada Transilvania)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri