Zeci de mii de euro pentru anumiți români! În ce condiții veți beneficia de bani

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 28-12-2020 21:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că, din 4 ianuarie 2021, și tinerii fermieri din afara țării vor putea să se înscrie în cadrul programului „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, atât timp cât vor demara o afacere în România și își vor stabili domiciliul în țară. Banii puși la dispoziție prin program sunt de 40.000 sau de 50.000 euro





Potrivit unui comunicat AFIR din 23 decembrie, fermierii români, de până în 41 ani, din diaspora, pot să acceseze fondurile pentru demararea unei afaceri în agricultură, în țară, începând cu 4 ianuarie 2021 și până în 4 mai 2021. În ceea ce privește depunerea cererilor de finanțare, aceasta se va face, potrivit aceluiași comunicat, pe site-ul AFIR.

Această etapă a programului, pentru fermierii din afara țării, beneficiază de un buget propriu, de 20.000.000 euro. Însă, în afara locului în care se află destinatarii finanțării, toate celelalte condiții pentru accesarea fondurilor sunt identice cu cele impuse fermierilor din țară, despre care am scris mai multe, aici. În plus, cei interesați pot accesa, direct, ghidul de finanțare (primul document din tabel).

Atenție! Este foarte important pentru fermierii din străinătate să știe că măsura li se adresează în condițiile în care aleg să se instaleze la conducerea unei ferme române, care trebuie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA.

În plus, fermierul trebuie să aibă și domiciliul stabil în aceeași unitate administrativ-teritorială (în esență, localitate) unde e înregistrată exploatația agricolă. La fel și cu sediul social sau cu locul de muncă (dacă beneficiarul finanțării e salariat), scrie avocatnet.ro.

După aceea, deși perioada de înscriere începe în 4 ianuarie și durează până în 4 mai, condițiile pentru obținerea finanțării devin din ce în ce mai puțin stricte, cu fiecare perioadă a sesiunii de înregistrare (patru, în total):

  • 4 ianuarie – 4 februarie: 70 de puncte;

  • 5 februarie - 4 martie: 55 de puncte;

  • 5 martie – 4 aprilie: 40 de puncte;

  • 5 aprilie – 4 mai: 25 de puncte.



Citește și:


Veste importantă de la Guvern pentru români: Cine va putea beneficia de acest ajutor


Situație dificilă pentru mii de români: Bunurile personale se vor lua în calcul pentru cei care nu își pot plăti datoriile la ANAF


Gheorghe Piperea, ieșire spumoasă: Vaxinul a ajuns la Balș gata alterat/decedat. Din acest motiv președintele a refuzat să fie primul la vaxinare. Nu vom afla prea repede efectele adverse în cazul lui Cîțu
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri