Spaniolii de la Hercesa sunt interesați de un teren din România, situat în Pipera. Înainte de criza imobiliară din 2008, fusese gândit, pentru acea zonă, un proiect rezidențial de proporții, cu 6.800 de apartamente. Numele? Manhattanul Bucureștean, conform informațiilor apărute în presă.
Cei de la Hercesa Imobiliara au gânduri mari în România
Potrivit profit.ro, ibericii dețin deja un act care prevede ridicarea unui ansamblu rezidențial cu imobile structurate pe trei subsoluri, parter, 11 etaje, cu un duplex la ultimul nivel, pentru birouri, locuințe și spații comerciale. Totodată, în acel document este vorba inclusiv despre construirea unei săli polivalente, întru desfășurarea activităților culturale și sportive.
Proiectul ar putea fi construit pe patru parcele de teren – în jur de 30 de hectare. Unde? Pe Șoseaua Petricani 128-154.
Sursa citată notează că respectivul teren aparține companiei AIC Land Development, ai cărei asociați sunt spanioli. Aceasta urmărește să vândă pământul, însă momentan nu a fost încheiată vreo afacere.
Reprezentanții companiei Hercesa au fost contactați de jurnaliști pentru un punct de vedere. Ei nu au dorit să vorbească pe marginea acestui subiect. La fel au procedat și cei din cadrul AIC Land Development.
Un detaliu interesant? Nume mari din domeniu, precum Mohammad Murad, One United Properties sau London Partners, lucrează deja la proiecte rezidențiale în Pipera. Zona este circulată intens în fiecare zi, iar „greii” au trecut la treabă, simțind miros de profit.
Când și-au făcut cei de la Hercesa apariția în țara noastră
Compania iberică Hercesa a intrat pe piața din România în 2004, prin cumpărarea clădirii actualului hotel Cișmigiu, localizată în centrul Capitalei. Ulterior, spaniolii s-au ocupat de dezvoltarea ansamblului Vivenda Residencias, în zona Titan.
Hercesa ridică și trei clădiri de apartamente din ansamblul Stellaris Residencias, lângă stadionul din Ghencea, la care lucrează alături de fondul cipriot de investiții Bluehouse.
Compania din Spania a fost fondată în 1975, la Guadalajara. Responsabilul? Afaceristul Juan Jose Cercadillo.
E important să precizăm că România a fost prima piață externă pe care s-au extins cei de la Hercesa. Acum, ei se află și în Bulgaria, Cehia, Ecuador, Portugalia, Maroc, Mexic și chiar și în Panama.
Dacă ne raportăm la spusele lui Romeo Ghica, managerul operațional al Hercesa România, apărute în spațiul public în iunie 2025, ibericii vor să reproducă în țara noastră „toate atributele business-ului din Spania”.
„Căutăm activ să extindem portofoliul, atât în partea de locuințe colective, cât și în cea de locuințe individuale, în zona limitrofă a Bucureștiului, care a reprezentat un refugiu pentru clienți, în pandemie, și pentru dezvoltatori, în perioadele de autorizare puțin mai problematice, și unde există, în continuare, foarte mult potențial și chiar și în sectorul industrial. Vrem să replicăm în România toate atributele business-ului nostru din Spania.
Pentru viitorul imediat ne vom limita la București și împrejurimi, dar nu excludem, ca planificare pe termen mediu sau lung, să ieșim și în alte orașe. Sunt multe orașe cu potențial, precum Iași, Brașov, Timișoara și Cluj”, a declarat Romeo Ghica, în dialog cu profit.ro.



















