Zi decisivă pentru soarta războiului comercial dintre SUA și China. Reprezentanții celor două mari puteri se întâlnesc la Madrid pentru a regla conflictul

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 14-09-2025 10:31

Actualizat: 14-09-2025 10:37

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

De câteva luni, administrația Trump a declanșat un adevărat război comercial împotriva Chinei. Astfel, fiecare dintre cele două mari puteri au introdus taxe comerciale uriașe reciproce. Totuși, conflictul ar putea fi aplanat în urma întâlnirii pe care reprezentații Chinei și SUA o vor avea duminică la Madrid. Aceștia vor negocia pe marginea mai multor subiecte principale, printre care se numără și vânzarea platformei TikTok.

Disputele comerciale dintre SUA și China au căpătat amploare tot mai mare în ultimele luni, în care ambele state au introdus tarife uriașe reciproc valabile. Conflictul comercial este amplificat și de războiul din Ucraina, administrația Trump intenționând să aplice tarife suplimentare statelor care cumpără energie din Rusia, printre acestea numărându-se China și India. Mai mult, Washingtonul vrea să convingă și statele din UE să aplice aceeași strategie.

SUA și China încearcă să pună capăt războiului comercial

În acest context de maximă tensiune, cele două mari puteri mai fac un efort concret în aplanarea conflictului economic major dintre ele. Mai exact, în cursul zilei de duminică, 14 septembrie 2025, oficiali americani și chinezi se întâlnesc la Madrid pentru a discuta despre disputele comerciale de lungă durată pe care le au. Printre subiectele ce vor fi abordate se numără termenul limită pentru vânzarea aplicației chineze TikTok și faptul că Washingtonul cere statelor din G7 și aliaților europeni să impună tarife Chinei pentru a opri achizițiile de petrol rusesc,

Este pentru a patra oară în ultimele patru luni când secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, se întâlnesc cu vicepremierul chinez He Lifeng în orașe europene pentru a încerca să împiedice prăbușirea relațiilor comerciale dintre SUA și China.

Ultima dată, cei trei oficiali, împreună cu principalul negociator comercial al Chinei, Li Chenggang, s-au întâlnit la Stockholm, în iulie, unde au convenit în principiu să prelungească cu 90 de zile armistițiul comercial care a redus drastic tarifele aplicate de ambele părți și a reluat fluxul de minerale rare din China către Statele Unite.

(VEZI ȘI: Donald Trump s-a săturat de jocul murdar al Rusiei. Președintele american e gata să treacă la ofensivă alături de statele europene)

Previziunile experților nu sunt deloc optimiste

Potrivit experților în comerț, sunt șanse minime de a se înregistra progrese substanțiale în cadrul discuțiilor găzduite de premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, care a încercat să îmbunătățească relațiile cu Beijingul în ultimii ani.

Cel mai probabil rezultat al negocierilor de la Madrid este considerat a fi o altă prelungire a termenului limită pentru proprietarul chinez al popularei aplicații TikTok, ByteDance, de a-și vinde operațiunile din SUA până la 17 septembrie, altfel riscând ca aplicația să fie închisă în SUA.

Wendy Cutler, fostă negociatoare comercială a USTR și șefă la Asia Society Policy Institute din Washington, susține că rezultate mai substanțiale să fie obținute după o potențială întâlnire între Trump și președintele chinez Xi Jinping.

Se pare că discuțiile de la Madrid vor viza și eforturile comune ale SUA și Chinei de combatere a spălării banilor. În ultimele luni, administrația Trump a cerut în repetat rânduri Beijingului să ia măsuri împotriva transporturilor ilicite de produse tehnologice către Rusia, care contribuie la războiul din Ucraina.

(NU RATA: Prăbușirea Franței pare de neoprit. A doua cea mai mare putere economică din UE primește o lovitură dură din partea agenției de rating Fitch)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri