Astrolgii au realizat horoscopul pentru a doua jumătate a lunii decembrie şi au aflat care sunt zodiile protejate de Divinitate înainte de Crăciun. Acestea vor avea parte de tot ce şi-au dorit vreodată.
Conform specialiştilor, aceşti nativi primesc bani din toate părţile şi au mare noroc în dragoste. Veştile, însă, nu sunt bune pentru toată lumea. Pentru două zodii urmează o perioadă grea din punct de vedere financiar, din păcate.
Zodiile protejate de Divinitate
Cea de-a doua jumătate a lunii decembrie 2024 aduce pentru zodiile protejate de Divinitate numai lucruri frumoase. În primul rând, este vorba despre Balanţă, cei născuţi sub acest semn zodiacal primind bani de unde nu se aşteaptă. Indiferent că este vorba despre o moştenire sau despre o afacere care în sfârşit merge bine, aceşti nativi stau extraordinar pe plan financiar.
Veştile bune nu se opresc, însă, aici. După mulţi ani de aşteptări, aceştia îşi întâlnesc jumătatea sau decid că este momentul pentru o căsătorie, în cazul celor cu relaţii.
A doua zodie norocoasă a finalului de an este Peşti, nativii aceştia primind mărirea de salariu atât de mult râvnită. De asemenea, vor promova la locul de muncă, aşa cum sperau încă de la începutul lui 2024. Pe plan sentimental se anunţă numai lucruri frumoase, multe dintre dorinţe împlinindu-se în următoarele săptămâni.
Norocul le surâde şi Taurilor care vor avea cea mai îmbelşugată perioadă din an. După investiţii riscante, apar banii, astfel că finalul lui 2024 aduce vacanțe frumoase, cadouri scumpe şi momente unice petrecute alături de cei dragi. În dragoste, nativii Taur vor trăi momente pasionale și pline de intensitate. Este posibil ca unii dintre ei să-și găsească sufletul pereche sau să facă pași importanți într-o relație deja existentă.
Zodiile care trec prin momente grele
Nu toate zodiile vor fi protejate de Divinitate în partea a doua a lunii decembrie. Finalul de an aduce probleme financiare pentru nativii Scorpion, aceştia fiind nevoiţi să investească sume mari de bani pentru a remedia unele probleme apărute în locuinţă. Astrologii, însă, îi sfătuiesc să nu se lase doborâţi de această situaţie, din contră. Să înveţe lecţia şi să intre în 2025 cu forţe proaspete.
Nici nativii Vărsător nu vor avea un sfârşit de an extraordinar. Se rupe o relaţie de lungă durată, apar certuri, probleme în cuplu. Sărbătorile se anunţă unele zbuciumate, însă noul an va aduce liniştea de care aceştia au atât de multă nevoie.
Citeşte şi Numai șase sunt norocoase. Zodiile care își găsesc marea dragoste în ultima lună a lui 2024



















