Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Potrivit meteorologilor, în această săptămână, temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile nord-estice şi în extremitatea de sud-vest a României.
Sunt așteptate precipitații mai ales în extremitatea de nord a ţării, dar nu și în regiunile extracarpatice sau în cele vestice. În restul țării, sunt șanse normale de precipitații.
Conform prognozei meteo anunțate anterior de directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, ninsorile și gerul vor continua pe parcursul acestei săptămâni. Va ninge mai ales regiunile intracarpatice, dar și zona montană înaltă.
„La mijlocul acestei noi săptămâni vor fi ninsori, după episodul de ger – pentru că temperaturile vor mai crește, nu simțitor, dar vor fi pozitive ziua și chiar și minimele pe parcursul nopților vor mai crește.”, a spus Elena Mateescu, duminică seară, la Antena 3 CNN, precizând că ninsorile vor traversa și zona de est și sud-est a României, în cantități foarte importante.
Ulterior, în săptămâna 29 ianuarie - 5 februarie, temperaturile medii vor fi mai mari față de cele normale pentru această perioadă din an, în toată țara. Însă, va fi mai cald decât ar fi normal mai ales în nord-estul şi sud-vestul României.
„Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile nordvestice, centrale, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, dar şi deficitare în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.”, au transmis meteorologii.
Cum va fi vremea în perioada 5 - 19 februarie
De asemenea, meteorologii au anunțat că în săptămâna 5 - 12 februarie, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, în toată țara, dar în special în regiunile extracarpatice.
„Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.”, au precizat meteorologii.
Totodată, în săptămâna 12 - 19 februarie, temperaturile medii le vor depăși pe cele specifice pentru această săptămână, pe tot teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor avea o tendinţă uşor excedentară în toate regiunile, dar mai ales la munte.


















