Creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc astăzi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, numită în popor și Uspenia sau Sfânta Maria Mare.
În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul. Pentru ortodocşi este ziua Adormirii Maicii Domnului, iar pentru catolici a Înălţării Fecioarei Maria, când se celebrează „moartea” şi înălțarea ei cu trupul la cer.
Sărbătoarea de azi mai este considerată şi hotarul dintre vară şi toamnă, mai multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii fiind legate de această zi.
În Ardeal , există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.
Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros s-a terminat, notează Antenasatelor.ro.
Printre superstiţiile legate de sărbătoarea de Sfântă Maria Mare se regăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.
Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.
Această sărbătoare se ţine în special pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări de boli incurabile. În această zi, oamenii obișnuiesc să meargă la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
Vezi și
SURSE Se ascut cuțitele între grei! Ce se ascunde în spatele descinderii greșite în cazul uciderii lui Emi Pian: ‘Gavriș nu a vrut să ia polițiștii, a luat jandarmii. I-a întrebat pe frații lui Pian dacă i-au înregistrat pe Vasilescu și pe Berechet’
EXCLUSIV Cu ce se ocupă Richard Rinu, arestat pentru uciderea lui Emi Pian – Afaceri cu Ciprian Pian
15 august, Adormirea Maicii Domnului! Ce nu e bine să faci astăzi
Trending

11 octEntertainment
„Adio” Whatsapp pentru acești utilizatori. Rămâi fără cont, nu este o eroare a aplicației de la Meta

11 octEntertainment
Cum poți scăpa de amenda de radar. Regula care îi poate fi utilă oricărui șofer din România

11 octPolitica
Vladimir Putin, recompensă pe capetele de CEO. Rusia ar plănui asasinarea șefilor marilor companii europene

11 octEntertainment
Tensiunea arterială 120/80 mai este valoarea ideală? Ce spun noile ghiduri în 2026

11 octEntertainment
Când ai, legal, dreptul de a-ți primi garanția de închiriere încă. Dacă proprietarul nu-ți dă banii, poți acționa în instanță

11 octEntertainment
Cât trebuie să câștigi lunar pentru un trai confortabil în Grecia în 2026

11 octPolitica
Vama Halmeu, dosar uriaș de corupție. Șefii reținuți, sumele descoperite de procurori

11 octEconomie
Tezaur, noua ediție lansată de stat. Dobânzile oferite la depozitele pentru populație

11 octEconomie
Autostrada din România pe care ar bloca-o Diana Buzoianu. Șeful CNAIR a acuzat-o direct pe șefa Mediului

11 octEconomie
Șantierul Naval Mangalia, vândut. Cine a cumpărat compania și ce se va schimba
Articole Similare

11 minute în urmăHoroscop
Horoscop financiar 12 octombrie: Oportunități pentru toate zodiile

11 octEntertainment
Ce s-a ales de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Era extrem de popular în perioada pandemiei

11 octEntertainment
Cântăreața Anda Adam, datorii de sute de mii de euro la ANAF. Fosta concurentă de la Asia Express ar avea mari probleme financiare

11 octEconomie
Mii de pensionari vor încasa încă 1.000 de lei la pensie, în 2026. Cine va beneficia de ajutorul de la stat și când

11 octEntertainment



