Tinerii regizori din Uniunea Europeană, inclusiv din România, se pot întrece într-un concurs organizat de Comisia Europeană, premiul cel mare fiind un grant de 7.500 de euro, pentru realizarea unui film.
Reprezentanța Comisiei Europene în România anunță lansează sâmbătă, 23 iunie 2018, campania #EuandME, în cadrul Festivalului Pelicam, din Tulcea. Campania #EUandME se adresează cu precădere tinerilor, și se derulează în cele 28 de state membre pe o perioadă de 18 luni, potrivit hotnews.ro.
Ea include producția și difuzarea, în special pe rețelele sociale, a unor filme de scurt-metraj realizate de cineaști cunoscuți la nivel european, organizarea unui concurs pentru tineri regizori, precum și evenimente organizate în toate statele membre.
Vezi și Deloc de neglijat! Ce avere are Simina Tănăsescu, consiliera lui Klaus Iohannis obligată să demisioneze
Cinci regizori europeni cunoscuți s-au alăturat acestui demers și au realizat câte un scurt-metraj, pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai ușor la tineri, iubitori de film. Filmele lor abordează teme universale precum dragostea/singurătatea, teama/curajul, sau dorința de a cunoaște lumea și de a-și urma pasiunile. De la doi frați care invită restul Europei în satul lor, până la dansatorul care își începe o afacere în cel mai inedit loc, tinerii pot afla cum fiecare are puterea de a face ceea ce își dorește.
„Tema centrală a filmelor este dialogul, între oameni cu opțiuni si viziuni diferite despre viață, care descoperă că îi unește acel liant universal care topește toate diferențele: dragostea" declară șeful Reprezentanței Comisiei în România, Angela Cristea.
Vezi și Surpriză de proporții! Unde lucrează celebra protestatară #rezist, Angi Șerban
Filmele care vor fi prezente la Festivalul Pelicam sunt:
Pensiunea Vie - regizor german Matthias Hoene, câștigătorul premiului „Cannes Lion”
Oona - de Zaida Bergroth, regizoare finlandeză câștigătoare a numeroase premii internaționale
Singuraticul – de Tomasz Konecki, regizorul polonez care a lucrat cu nume precum Gerard Depardieu și Danny DeVito.
Totodată, UE va da tinerilor șansa de a-și realiza propriile filme prin intermediul unui concurs dedicat regizorilor tineri, iar câștigătorii vor primi un grant în valoare de 7.500 euro pentru realizarea filmului.
Toate filmele – cele realizate de cei cinci regizori profesioniști și câștigătoarele concursului pentru regizori tineri – vor fi găzduite pe platforma https://europa.eu/euandme/ro/, al cărei obiectiv este acela de a furniza exemple din viața reală, alături de date și cifre care arată contribuția UE în viețile tinerilor.
7.500 de euro de la Comisia Europeană, premiu într-un concurs incitant! Se pot înscrie și români
Trending

10:02Entertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

18:13Entertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

19:57Politica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

14:14Actual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21:40Economie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



